În etapa cu numărul doi din play-off-ul Diviziei Naţionale de rugby seniori, ambele reprezentante ale judeţului Suceava, echipa Clubului Sportiv Municipal Suceava şi Rugby Club Gura Humorului, au pierdut în faţa principalelor candidate la titlul de campioană în acest an, Știinţa Petroşani şi CS Năvodari. Sâmbătă, pe stadionul Tineretului din Gura Humorului, echipa locală a evoluat pentru a doua oară pe teren propriu în această fază a competiţiei, în compania primei clasate, CS Năvodari. Gazdele au rezistat doar 20 de minute, iar oaspeţii au dominat jocul până la final şi s-au impus la scor, 61 – 3, câştigând şi punctul bonus ofensiv.
„După tragerea la sorţi am avut norocul de a juca primele două etape cu cele mai bune echipe din play-off, iar rezultatele au demonstrat temerile noastre. Am întâlnit un adversar complet, cu jucători profesionişti, ce luptă de mai mulţi ani pentru câştigarea titlului în Divizia Naţională. Jocul a fost echilibrat doar 20 de minute, dar sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor noştri, mai ales a celor tineri. Mulţumim sponsorilor care sunt alături de noi, DHL şi BCR România, Fundaţia Te Aud România, Primăria Gura Humorului, Raitar, Centrul Medical Bucovina, domnului George Straton şi clubului CSȘ Gura Humorului, care ne ajută în pregătire şi care creşte jucători pentru echipa de seniori”, a explicat managerul jucător al humorenilor, Ștefăniţă Rusu.
RC Gura Humorului a început meciul în formula: Ștefăniţă Rusu, Vieru, Formagiu, Țurcan, Bogdan Rusu, Cosmin Miroş, Sandu, Chiriac, Vaman, Lupu, Micu, Simeria, Deliu, Gafiţa şi Michiduţă, în teren intrând pe parcurs şi Croitoru, Zup, Costan, Voicu, Matei, Rambo Plaiu şi Samuil Plaiu, Alexandru Miroş.
Sucevenii au primit eseu în primul minut de joc la Petroşani
De cealaltă parte, CSM Suceava a pierdut partida de la Știinţa Petroşani cu scorul de 7 – 38. Elevii antrenorului Marius Colţuneac au primit eseu în primul minut, după un rebon reuşit la o încercare de a şuta un balon de urmărire. Pe alte două greşeli personale ale sucevenilor, gazdele au mai reuşit două eseuri în primul sfert de oră, iar la pauză a fost 17 – 0.
„I-am întâlnit şi-n sezonul regulat şi ştiam că vom avea un meci greu în faţa unei echipe cu jucători experimentaţi, cu relaţii de joc sudate. Pe de altă parte am încasat trei eseuri în primele 10-15 minute pe greşeli personale, primul după lovitura de începere a meciului. Până la pauză am avut şi noi situaţii de a marca, am stat destul de mult în 22-ul lor, am ratat două lovituri de pedeapsă din poziţii foarte bune. În repriza a doua n-am mai reuşit să menţinem acelaşi ritm, iar Știinţa s-a impus cu punct bonus”, a explicat antrenorul sucevenilor, Marius Colţuneac.
CSM Suceava a început partida de Petroşani în formula: Câtea, Portariu, Stanciuc, Medrihan, Fânariu, Zimbru, Vasilache, Nichiforiuc, Bolat, Dusacovschi, Ivanov, Borş, Custrin, Hreceniuc şi Brăteanu, pe parcursul meciului intrând şi Clim, Țârdea şi Poenaru.
Sâmbătă, de la ora 10.00, CSM Suceava va primi vizita Griviţei Bucureşti, la stadionul Unirea, în timp ce RC Gura Humorului va evolua duminică, la Bârlad.
Clasamentul turneului play-off