Aseară a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din semifinalele Cupei României Railex la fotbal, faza județeană. În această fază a competiției au ajuns numai formații din eșalonul al patrulea, este vorba de Viitorul Liteni, Vânătorul Dorna Candrenilor, Zimbru Siret și Recolta Fântânele. Conform regulamentului stabilit la începutul competiției, partidele din semifinale se vor disputa în dublă manșă. Turul este programat pe data de 17 aprilie, returul urmând să se joace cinci săptămâni mai târziu, pe 21 mai.
Sorții au decis ca în prima semifinală să se confrunte Vânătorul Dorna Candrenilor și Viitorul Liteni. În condițiile în care conduce autoritar Liga a IV-a suceveană, gruparea din Liteni pare favorită la calificarea în finala Cupei României, echipa din Dorna Candrenilor ocupând poziția a XI-a în ierarhia la zi a eșalonului al patrulea din județul Suceava. Mai mult, formația pregătită de Demis Maranda va încerca să-și păstreze trofeul cucerit în vara anului trecut, după ce a dispus cu 2-0 de Șomuz Fălticeni în ultimul act.
Mult mai echilibrat se anunță a fi cel de-al doilea duel din semifinale, Zimbru Siret și Recolta Fântânele fiind în acest moment vecine de clasament, locurile 12 și 13, în Liga a IV-a.
Meciul decisiv pentru desemnarea câștigătoarei Cupei României ediția 2018-2019 va avea loc pe stadionul Areni, pe data de 16 iunie.