La începutul săptămânii viitoare va debuta o nouă ediţie a Ligii Companiilor, locul în care angajaţii din diverse medii profesionale îşi dau întâlnire pe dreptunghiul verde, pentru a practica fotbalul de plăcere, într-un mediu propice relaxării, socializării şi interacţionării cu actuali şi, de ce nu, chiar viitori parteneri de afaceri. Zilele trecute a avut loc la Civica Sport Center o întâlnire preliminară cu delegaţii echipelor, în care s-a stabilit planul de bătaie pentru ediţia a VII-a a competiţiei. Până în prezent, au confirmat participarea un număr de 18 formaţii, este vorba de Sănătatea, Trecătorul, AD Auto Total, Autogray, Sidem, Inter Conti, Egger, MIND Software, Vigo, Apărătorii, Global Design, Management Account, Carrefour, Ecuator, Mateo Rustic, Railex, Impo Construct şi Mihu Acoperişuri. Pe lista de aşteptare se mai află alte 6 echipe, care au timp să se hotărască până cel târziu joi, 21 martie, la ora 18.00, când este programată tragerea la sorţi.
Primele şase ediţii s-au bucurat de un real succes printre participanţi, care au reprezentat cu sportivitate societăţi comerciale şi entităţi juridice din diverse domenii de activitate din judeţul Suceava, precum AD Auto Total, Albertino, Apărătorii, Auchan, Autogray, Assist Software, Avastar, Carrefour, Celestin, Civica, Comtransport, Conbucovina, Dedeman, Ecuator, Egger, Euro Est Group, Fan Courier, Fides, Global Design, Grupul de Distribuţie ETA, Inter Conti, ISU Suceava, Lidl, Management Account, MIND Software, MSA Group, Muşatinii, Norocel, Poliţia, Primagra, Prodalcom, Railex, Rocast Nord, Rovalstone, Sănătatea, Simba, Sidem, NGGS, Taco Loco, Tim Group, Trecătorul, Valexin, Versus sau Winners CDC.