Echipa de handbal a Universităţii Suceava a reuşit sâmbătă seară să se impună pe terenul celor de la CSM Făgăraş şi să câştige astfel trei puncte importante în lupta pentru menţinerea în Liga Naţională, în faţa unei contracandidate cu care se va întâlni şi-n turneul play-out. Astfel, în etapa cu numărul 23, elevii antrenorilor Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei au trecut cu scorul de 21 – 18 la Făgăraş, la capătul unui meci de luptă, în care ambele echipe au făcut risipă de energie, mai ales în apărare, deşi nivelul tehnic nu fost unul ridicat. Miza punctelor şi-a pus amprenta pe jocul din teren încă din primul minut, când ambele echipe au greşit, din dorinţa de a face cât mai mult. Gazdele au condus cu 2 – 0 şi 3 – 2, dar pe o superioritate numerică, Universitatea s-a dus la două goluri, după o dublă a lui Golubovici şi un gol al lui Olariu.
Sucevenii puteau să-şi mărească avantajul la 3 şi chiar 4 goluri, dar n-au fructificat şansele şi le-au permis făgărăşenilor să egaleze în minutul 20. Au urmat momente bune de ambele părţi, dar pe fondul unui joc destul de echilibrat, iar la pauză, CSU Suceava a intrat la vestiar cu un avantaj de un gol, scor 10 – 9. Încurajaţi de un grup nu foarte numeros, dar foarte gălăgios, de suporteri veniţi special de la Suceava să-i susţină, universitarii au reuşit să închidă mult mai bine apărarea în partea a doua şi graţie intervenţiilor portarului Iulian Andrei s-au distanţat pentru prima dată la patru goluri, în minutul 37. Gazdele au avut replică şi au recuperat din handicap, apropiindu-se la un singur gol la mijlocul reprizei, dar universitarii au fost mai lucizi în teren şi au gestionat bine finalul de meci, iar cu două minute înainte de final au avut patru goluri avans, scor final 21 – 18 pentru CSU Suceava.
„Mă bucur c-am câştigat trei puncte importante, care vor cântări greu la finalul sezonului regulat, mai ales în această perioadă în care întâlnim echipele de valoare apropiată cu noi. Mai este mult de muncă până la îndeplinirea obiectivului şi ar fi păcat să facem paşi greşiţi în următoarea perioadă. Sunt bucuros că jocul echipei este aproape de ceea ce ne dorim, chiar dacă am mai greşit şi-n această deplasare şi sper să creştem de la meci la meci”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ.
În meciul de la Făgăraş, CSU Suceava a folosit un lot format din sportivii: Iulian Andrei şi Valeriu Erhan – portari, Djordje Golubovic (3), Gabriel Burlacu (2), Cristian Adomnicăi (1), Adrian Tîrzioru (3), Florin Ciubotariu (1), Dorin Dragnea, Andrei Olariu (6), Alin Petrea (1), Alexandru Ionescu, Bogdan Şoldănescu, Cătălin Costea, Maxim Oancea, Bogdan Baican (3) şi Mihai Sandu.
Miercuri, Universitatea va avea un nou meci important, acasă, cu Universitatea Cluj, miercurea viitoare va juca la Bacău, iar în ultima etapă a returului, tot miercuri, pe 3 aprilie, va primi vizita celor de la CSM Focşani.
Etapa a 23-a
Clasamentul Ligii Naţionale