Foresta va reveni pe Areni, sâmbătă, la ora 15.00, cu ocazia meciului cu CSM Focşani, contând pentru etapa a XVIII-a a Ligii a III-a. Ambele formaţii sunt neînvinse în retur, însă dacă vrâncenii se pot lăuda cu două victorii, sucevenilor nu le-a picat tocmai bine rezultatul de egalitate înregistrat în runda precedentă, la Fălticeni.
„Venim după un joc mai puţin reuşit şi ne propunem să trecem cât mai repede peste acel semieşec. Cred a fost o problemă de atitudine din partea jucătorilor noştri la jocul cu Şomuz. Am tot respectul pentru echipa din Fălticeni, dar consider că nu aveam voie să facem meci egal cu ei. Referitor la partida următoare, am început să studiez deja echipa din Focşani şi am văzut că beneficiază de două-trei individualităţi de certă valoare. Este o formaţie solidă la fazele fixe, care încearcă să construiască jocul din apărare. Noi însă sper să fi tras învăţămintele de rigoare după duşul rece de la Fălticeni, avem nevoie să intrăm mult mai determinaţi pe teren şi să obţinem o victorie concludentă”, a declarat antrenorul Selim Benachour.
Cel mai experimentat jucător al „galben-verzilor”, fundaşul central Andrei Viţelaru, şi-a început discursul de la conferinţa de presă de ieri tot pe marginea partidei cu Şomuz.
„Noi antrenăm un joc de posesie, iar starea terenului de la Fălticeni nu ne-a permis să punem în practică acest lucru. Consider un accident faptul că nu ne-am impus în runda precedentă, mai ales că până la golul egalizator al gazdelor, venit dintr-un penalty acordat la semnalizarea tuşierului, noi am irosit trei ocazii clare. Nu încercăm să căutăm însă scuze, pentru că sâmbătă ne aşteaptă un meci greu, în compania unui adversar mult mai bine pregătit. Ne-am antrenat bine săptămâna aceasta, aşa că trebuie să câştigăm cu orice preţ cele trei puncte. Avem nevoie de rezultate pentru a atrage publicul alături de noi şi pentru a structura un nucleu de jucători solid, cu care să atacăm promovarea în sezonul viitor”, a precizat Andrei Viţelaru.
Foresta nu va putea conta în partida cu CSM Focşani pe serviciile jucătorilor Matteo Rigoni şi Teodor Lungu, care sunt accidentaţi. De asemenea, mijlocaşul Ionuţ Artenie este suspendat pentru această întâlnire.