Timp de patru zile, de mâine şi până duminică, oraşul Gura Humorului va fi gazda unei delegaţii de la clubul englez de rugby Oundle RFC, în baza unui parteneriat al Clubului Sportiv Şcolar din Gura Humorului şi al unuia dintre sponsorii clubului, DHL România. Acesta este cel de-al doilea schimb de experienţă pentru staff-ul clubului englez în judeţul nostru, după o primă vizită care a avut drept scop familiarizarea cu rugby-ul din zonă, dar şi selecţii ale jucătorilor cu calităţi. La Gura Humorului va veni o delegaţie engleză formată din Peter Croot – rugby director, Jon Phillips – antrenor principal, Graham Snelling şi Malcolm Kearvell – membri ai consiliului clubului englez, dar şi Chris Parr – analist video.
Pe parcursul celor trei zile, delegaţia de la Oundle va participa la o serie de antrenamente cu echipa de seniori a oraşului Gura Humorului – Rugby Club Gura Humorului, dar şi antrenamente cu juniorii de la CSS Gura Humorului. Mai mult, sâmbătă, aceştia vor fi prezenţi la trei meciuri de pregătire ce vor avea loc pe stadionul Tineretului din Gura Humorului, primul între juniorii sub 16 ani de la Clubul Sportiv Şcolar Gura Humorului şi echipa similară de la CSŞ Unirea Iaşi, al doilea între juniorii sub 17 ani ai gazdelor şi echipa Liceului cu Program Sportiv din Suceava, iar ultimul, de la ora 14.00, între cele două reprezentante ale judeţului Suceava în Divizia Naţională de seniori, Rugby Club Gura Humorului şi echipa Clubului Sportiv Municipal Suceava.
Tot în cadrul acestui schimb de experienţă, unul din cei doi sponsori principali ai echipei RC Gura Humorului, firma DHL Express România, va lansa în parteneriat cu Fundaţia Te Aud România, joi, 14 martie 2019, în cadrul unei recepţii la Best Western Bucovina, campania „Un rol mare pentru cel mic – fii cel care livrează mingea la unul din jocurile Cupei Mondiale de Rugby din Japonia”.
Această campanie cu premii se adresează tuturor persoanelor fizice cu cetăţenie română, cu domiciliul stabil în judeţul Suceava, care au un copil cu vârsta cuprinsă între 8 şi 15 ani şi se înregistrează pe website-ul dhlrugby.teaudromania.ro. Marele premiu constă într-o excursie pentru două persoane, un copil şi un adult, la Cupa Mondială de Rugby din Japonia, în luna septembrie 2019. Astfel, câştigătorul va fi desemnat să livreze mingea oficială la unul dintre meciurile desfăşurate în cadrul Campionatului Mondial de Rugby 2019 din Japonia, la cel dintre Africa de Sud şi Namibia. Câştigătorului i se asigură: două bilete de intrare la meci, biletele de zbor şi transferurile locale către stadion, două nopţi de cazare, kit cu obiecte promoţionale RWC 2019 şi ”Thank you gift” constând în fotografiile oficiale ale momentului livrării mingii în teren, ca amintire.