Cea de-a cincea ediție a Campionatului de futsal organizat de Asociația Județeană de Fotbal cu scopul de a ține în priză echipele de Liga a IV-a și a V-a în pauza dintre tur și retur a început la sfârșitul săptămânii trecute cu primul turneul zonal, găzduit de sala de sport din Bosanci. Lupta pentru cele două locuri care asigură calificarea la turneul final s-a dat între Viitorul Liteni, Viitorul Verești, Sporting Voința Bunești, Recolta Fântânele și Balada Ciprian Porumbescu. Întrecerea s-a dovedit a fi una plină de neprevăzut, cel mai bine comportându-se Recolta Fântânele și Balada Ciprian Porumbescu, care au obținut astfel biletele pentru turneul final.
Iată rezultatele complete înregistrate în turneul zonal de la Bosanci:
Viitorul Verești - Balada Ciprian Porumbescu 4-4 (5-6 după lovituri de departajare)
Sporting Voința Bunești - Recolta Fântânele 2-1
Viitorul Liteni - Viitorul Verești 1-3
Balada Ciprian Porumbescu - Sporting Voința Bunești 2-1
Viitorul Liteni - Recolta Fântânele 1-4
Viitorul Verești - Sporting Voința Bunești 5-0
Recolta Fântânele - Balada Ciprian Porumbescu 3-0
Sporting Voința Bunești - Viitorul Liteni 3-0
Recolta Fântânele - Viitorul Verești 2-1
Balada Ciprian Porumbescu - Viitorul Liteni 3-0
Clasament: 1. Recolta Fântânele – 9 puncte; 2. Balada Ciprian Porumbescu – 8 puncte; 3. Viitorul Verești – 7 puncte; 4. Sporting Voința Bunești – 6 puncte; 5. Viitorul Liteni – 0 puncte.
Următoarele trei turnee zonale vor avea loc la Milișăuți, pe 3 februarie, la Gura Humorului, pe 17 februarie și la Dolhasca, pe 24 februarie. Turneul final se va desfășura la Putna, pe 2 martie.
Nu mai puțin de 20 de echipe se află în acest an pe tabloul de concurs al competiției organizate de AJF Suceava. Este vorba de Viitorul Liteni, Viitorul Verești, Sporting Voința Bunești, Recolta Fântânele, Balada Ciprian Porumbescu, Locomotiva Dornești, Bucovina Milișăuți, Unirea Horodnic de Sus, Zimbru Siret, Viitorul Negostina, Academica Gălănești, Avântul Frasin, Viitorul Valea Suhei, ASA Rarău Câmpulung Moldovenesc, Stejarul Cajvana, Șomuz Fălticeni, Voința Zvoriștea, Siretul Dolhasca, Șomuzul Preutești și Juniorul Suceava.
Precedentele patru ediții ale Campionatului județean de futsal au revenit formațiilor Bucovina II Rădăuți, Viitorul Adâncata, Viitorul Liteni și Stejarul Cajvana.