Din vară, judeţul Suceava are două echipe de seniori în Divizia Naţională de rugby. Astfel, pe lângă cea a Clubului Sportiv Municipal Suceava, din acest sezon activează şi Rugby Club Gura Humorului. După performanţele obţinute în ultimii ani la nivel naţional cu juniorii, Clubul Sportiv Şcolar din Gura Humorului a început astfel un nou proiect de promovare a rugby-ului în parteneriat cu Fundaţia Te Aud România şi cu sprijinul necondiţionat al DHL România şi al Băncii Comerciale Române (BCR), al Primăriei Gura Humorului şi al Federaţiei Române de Rugby.
„Acest proiect al echipei de seniori a venit din dorinţa de a asigura continuitate juniorilor de la CSŞ Gura Humorului, dar şi de reactivare a foştilor jucători care din anumite motive, în principal serviciul, n-au putut să facă pasul la seniori. Echipa a fost formată din jucători din judeţul nostru, zona Moldovei, la care s-au alăturat şi mai mulţi rugbişti de 19 ani de la Poli Iaşi, acolo unde nu s-a mai înfiinţat echipă sub 20 de ani şi nici de seniori. Gura Humorului a mai avut echipă de seniori în perioada 1969-1980, care a reuşit să promoveze în primul eşalon în anul 1975 şi a stat patru sezoane între cele mai bune echipe din ţară”, a explicat antrenorul jucător al echipei RC Gura Humorului, Andrei Varvaroi.
La începutul sezonului, humorenii şi-au propus doar să reuşească participarea la toate meciurile şi să aibă o evoluţie onorabilă în campionat
La început de drum, humorenii şi-au propus ca obiectiv doar participarea la toate meciurile din Divizia Naţională într-un mod onorabil. Pe parcursul sezonului regulat, echipa din Gura Humorului a avut evoluţii peste aşteptări şi a reuşit performanţa de a se califica în turneul play-off, alături de CSM Suceava. RC Gura Humorului a început campionatul cu o deplasare dificilă şi obositoare, pe terenul celor de la Ştiinţa Petroşani, echipă ce tocmai câştigase titlul în campionatul de rugby în 7 al DNS. După o primă repriză în care au încasat trei eseuri, humorenii au făcut o a doua parte mult mai bună, dar n-au mai reuşit să remonteze handicapul de 17 puncte, scor 17 – 38.
În al doilea meci au venit şi primele puncte, la masa verde, după ce adversarii de la Arad au folosit un jucător din Super-Ligă, de la Timişoara. În teren scorul a fost 19 – 15 pentru Arad, la capătul unui joc în care gazdele au uitat de fair-play.
În primul meci pe teren propriu, humorenii au făcut spectacol în faţa propriilor suporteri şi au reuşit prima victorie în teren, 66 – 12 cu CSM Sibiu. A urmat şi derby-ul judeţean cu CSM Suceava, într-o zi în care s-au sărbătorit 55 de ani de existenţă a rugby-ului la Suceava. RC Gura Humorului a făcut o primă repriză foarte bună, iar la pauză era condusă doar cu 7 – 0, dar în partea a doua, experienţa şi pregătirea fizică superioară ale elevilor lui Marius Colţuneac şi-au spus cuvântul, scor 28 – 0.
În debutul returului, echipa pregătită de Andrei Varvaroi şi Ştefăniţă Rusu a cedat din nou în faţa Petroşaniului, o echipă ce a câştigat seria fără să piardă vreun meci, 17 – 39. A urmat un meci decisiv pentru ocuparea locului III, ultimul ce ducea în play-off, unul în care humorenii s-au impus cu 22 – 20 în disputa cu CSUAV Arad. RC Gura Humorului a trecut şi de CSM Sibiu, cu 26 – 19, iar în ultimul meci a pierdut cu Suceava, 14 – 29, într-o partidă care nu mai avea miză-n clasament, ambele formaţii fiind calificate mai departe.
„La Petroşani am reuşit să ne vedem aproape toţi jucătorii din lot pentru prima dată şi pot să spun că n-am făcut un joc rău, mai ales în repriza a doua. Faptul că ne-am calificat în play-off este o performanţă notabilă pentru noi, o echipă nou înfiinţată, şi asta mai ales pentru faptul că aveam ca obiectiv doar participarea la toate meciurile programate în campionat. De la meci la meci echipa a crescut, jocul s-a închegat destul de bine. Urmează o perioadă de pregătire în care vom face tactica pentru play-off, acolo unde vor fi meciuri de o intensitate mai mare şi unde ne dorim să facem o figură frumoasă şi unde jucătorii tineri au ocazia să crească în valoare şi experienţă. În acelaşi timp ne dorim să atragem cât mai mulţi oameni din comunitatea locală, care să ne sprijine şi să ne ajute să emitem pretenţii mai mari de la an la an. Mulţumim principalilor sponsori, DHL România şi BCR România, partenerului Fundaţia Te Aud România, Primăriei Gura Humorului, sponsorilor Raitar şi Centrul Medical Bucovina, dar şi tuturor celor care sunt alături de noi”, a declarat antrenorul Andrei Varvaroi.