Echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Universitar din Suceava a avut un parcurs perfect în prima fază a Campionatului Național, cu 12 victorii din tot atâtea meciuri disputate în sezonul regulat al grupei I. Handbaliștii pregătiți de antrenorul Vasile Boca au câștigat seria și s-au calificat mai departe în grupele Valoare, organizate din acest an în locul turneului semifinal, unde ajung primele trei clasate din fiecare serie. Sucevenii au încheiat zilele trecute returul, cu un meci câștigat în disputa cu cealaltă reprezentantă a Sucevei, cea a Liceului cu Program Sportiv, antrenată de Adi Mitrea, scor 48 – 18 (28 – 11).
„În cele 12 etape am evoluat în mare parte cu lotul de anul trecut și pot să spun că s-a văzut în meciuri experiența acumulată în sezonul precedent, mai ales la turneul final. Mai mult, aveam această grupă de patru ani și ceva, în care am ajuns de patru ori la turneele finale, cu două medalii, una de argint la minihandbal și una de bronz la juniori IV. E drept că și seria din care am făcut parte nu a fost una foarte puternică, dar mă bucur c-am rulat tot lotul și jucătorii au prins minute bune, inclusiv cei din primul an de juniori III. În faza următoare vom avea parte de meciuri mult mai grele, inclusiv cu Bacăul și Iașiul, dar și cu Constanța, Focșani și Medgidia, deoarece toate își doresc calificarea la turneul final. Cred că dacă vom face o pregătire bună și echipa se va mobiliza exemplar, avem șanse să mergem la turneul final, deși va fi greu, dar avem potențialul pentru a realiza acest lucru”, a explicat antrenorul Vasile Boca. Acesta a mai adăugat că la începutul sezonului, obiectivul era câștigarea grupei, lucru ce s-a realizat, iar în prezent obiectivul este calificarea la turneul final, acolo unde ajung primele două echipe clasate după turul și returul din grupele Valoare.
Clasamentul seriei I
Penalizări
* LPS Roman (-2pts) -> neprezentare
Bonus