Timp de trei zile, doi dintre înotătorii suceveni, Maria Verciuc şi Sebastian Croitoru, alături de antrenorul Cezar Moscaliuc, au participat cu delegaţia României la Cupa Ţărilor Europei Centrale, de la Novi Sad, în Serbia, o competiţie rezervată băieţilor de 15-16 ani şi fetelor de 13-14 ani, la care au mai fost prezenţi înotători din Ungaria, Slovenia, Macedonia, Bosnia şi Herţegovina şi ţara gazdă, Serbia.
Delegaţia României a fost alcătuita din 9 fete şi 10 băieţi, cei mai buni în categoriile lor de vârstă. Printre aceştia s-a aflat şi Sebastian Croitor, de 16 ani, elev în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, şi Maria Verciuc, de 13 ani, elevă în clasa a VIII-a la Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Maria fiind la prima competiţie oficială de acest gen.
Cei doi suceveni s-au întors acasă cu 4 medalii şi 2 locuri VI. Astfel, Sebastian a câştigat o medalie de argint la 4x100 liber, iar Maria Verciuc, trei medalii de bronz la 4x100 liber, 4x100 mixt şi 4x200 liber şi două locuri VI, la 50 liber şi 100 bras.
Ambii sportivi se pregătesc în bazinul de înot al Şcolii Gimnaziale Nr. 3 Suceava, sub îndrumarea profesorului Cezar Moscaliuc, şi la Victoria 21 Gym, cu profesorul Cătălin Bunduc.
„Sunt bucuros că aceşti doi copii, care reuşesc să îmbine armonios antrenamentul şi şcoala, s-au calificat la o competiţie de o asemenea anvergură şi, mai mult de atât, au şi urcat pe treptele podiumului de premiere, chiar de ziua naţională a României.
De asemenea, aş dori să mulţumesc conducerii Şcolii Gimnaziale Nr. 3 pentru condiţiile excelente de pregătire pe care le asigură, şi afirm acest lucru pentru că cei doi sportivi nu sunt singurii suceveni calificaţi la aceasta competiţie. Teodor Marchitan, Diana Lissov şi Ioana Năstacă sunt câţiva dintre înotătorii de aur ai Sucevei care au reprezentat cu succes România la această competiţie”, a explicat antrenorul Cezar Moscaliuc.