Juniorii II de la secțiile de lupte greco-romane de la LPS Suceava, CSM Suceava, CSȘ Rădăuți și CSM Bucovina Rădăuți au încheiat competițiile naționale oficiale pe acest an cu finalele Cupei României, ce au avut loc la Târgu Jiu. În acest concurs, LPS Suceava a câștigat prin sportivii săi trei medalii, una de aur și două de bronz, CSM Suceava o medalie de bronz, CSȘ Rădăuți una de aur, iar CSM Bucovina Rădăuți, una de aur și una de bronz. Din delegația suceveană condusă de antrenorii Valerică Gherasim, Andrei Bolohan și Daniel Ciubotaru, luptătorul Cosmin Mihalache, de la Liceul cu Program Sportiv Suceava, a fost surpriza plăcută a acestui concurs, după ce a câștigat medalia de aur la categoria 92 de kilograme. Component al lotului național de cadeți, Cosmin a reușit în finală să-l învingă pentru prima dată pe concurentul său direct de la lot ce a fost la europene și mondiale, Andrei Barbul, de la Satu Mare și nu oricum, ci prin superioritate tehnică, scor 10 – 1. Tot de la LPS Suceava, Teodor Vodă și Pop Bogdan au reușit să câștige medaliile de bronz, la categoria 45 de kilograme, respectiv 60 de kilograme. O evoluție foarte bună a avut-o și Ioan Bălan, de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, care a câștigat medalia de aur la categoria 65 de kilograme.
„A fost o competiție foarte puternică, cu multe surprize, în care sportivii au reușit procedee foarte dificile, ce necesită o mobilitate superioară. Una din surprize a fost și Cosmin Mihalache, care și-a învins eternul său adversar pentru prima dată, un sportiv cu experiență mai mare în competițiile internaționale. Și Ioan Bălan a reușit o evoluție peste așteptări și a câștigat finala prin superioritate tehnică, deși nu era principalul favorit la aur. Mulțumim pentru sprijinul acordat Primăriei și Consiliului Local Suceava, conducerii LPS și CSM Suceava, profesorilor de la școlile unde învață sportivii noștri, Sevi Caba (Restaurant Melody), Valentin Stănuț, George Andronic și Fiziomed Suceava”, a explicat antrenorul sucevean, Andrei Bolohan.
Luptătorii din Rădăuți, pregătiți de antrenorii Florin Rusu, Mihai Haiura și Mihai Reman, au reușit trei medalii la Cupa României, câte una de fiecare culoare. Astfel, Daniel Grigorean, de la CSȘ Rădăuți, a câștigat aurul la 110 kilograme, Gheorghe Șcheul a câștigat medalia de argint la 45 de kilograme, iar Andrei Roman s-a ales cu medalia de bronz, la categoria 92 de kilograme, ultimii doi fiind de la CSM Bucovina Rădăuți.