A șasea ediție a Ligii Companiilor se apropie cu pași repezi de final, însă vremea friguroasă se încăpățânează să dea bătăi de cap jucătorilor celor 21 de echipe participante. Din acest motiv, pentru a nu înghesui 20 de meciuri, unele dintre ele la ore foarte târzii, pe parcursul săptămânii viitoare, care se anunță cu temperaturi foarte scăzute, în special în a doua sa jumătate, organizatorii au decis să prelungească calendarul competițional până pe data de 6 decembrie.
Referitor la meciurile disputate în această săptămână, trebuie semnalată victoria înregistrată de Taco Loco în dauna celor de la Celestin. În derby-ul rundei, Inter Conti a învins Poliția cu două goluri marcate în secvențele de final.
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret sunt parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Rezultate înregistrate în această săptămână în Liga Companiilor:
ISU Suceava – MIND Software 5-2
Au marcat: L. Ursaciuc (3), Irimia, Șerban, respectiv Ursariu, Gemene.
Celestin – Taco Loco 2-5
Au marcat: Teodor, C. Avasiloaie, respectiv Tofan (2), Suficeanu (2), Mihuță.
Rovalstone – Comtransport 5-2
Au marcat: C. Ailenei (2), I. Ailenei (2), Ghenici, respectiv Giurgiu, Șchiopu.
Inter Conti – Poliția 2-0
Au marcat: Ed. Julei (2).
MSA Group – Ecuator 7-10
Au marcat: Opariuc (4), Vl. Grigoriciuc (3), respectiv C. Ursaciuc (5), Istrate (2), Petruneac, Velescu, Vouciuc.
Apărătorii – Sănătatea 2-8
Au marcat: T. Matei, L. Mihai, respectiv Gliga (3), Nichifor (2), Lăzăreanu, Dumitraș, Voinea.
Inter Conti – Carrefour 9-2
Au marcat: Tcaciuc (4), Ed. Julei (2), A. Julei (2), Popovici, respectiv Pascaru, Dascălu.
Trecătorul – Versus 8-4
Au marcat: Blîndu (5), Ostafe (2), Puraveț, respectiv Bojoran (3), Papaghiuc.
Sidem – Global Design 5-6
Au marcat: Boca (2), Vlaicu (2), Ceobanu, respectiv Al. Grigoriciuc (2), Lungoci (2), Ursulinschi, Helbet.
Sănătatea – Management Account 8-4
Au marcat: Gliga (4), Dumitraș (2), Voinea (2), respectiv Scripcariu (2), Hușman (2).
Partidele programate luni, AD Auto Total – Global Design, Versus – Sănătatea și MSA Group – Carrefour nu s-au disputat din cauza ninsorii care a făcut suprafața de joc impracticabilă.
Rezultatele partidelor disputate vineri seară, Apărătorii – ISU Suceava, Auchan – Autogray, Comtransport – Poliția și Trecătorul – Ecuator, vor fi prezentate în numărul viitor al ziarului.
Clasament
1. Sănătatea 17 16 0 1 113-3748
2. Inter Conti 19 15 1 3 86-28 46
3. ISU 17 13 2 2 120-37 42
4. Poliția 18 12 4 2 62-30 42
5. Trecătorul 18 13 1 4 113-79 40
6. AD Auto Total 17 10 3 4 79-43 36
7. Global Design 18 11 2 5 97-67 35
8. Celestin 18 10 1 7 86-64 31
9. Apărătorii 17 9 2 6 73-64 29
10. Autogray 17 7 3 7 57-51 27
11. Management Account 18 7 2 9 70-77 25
12. Rovalstone 19 8 1 10 74-90 25
13. Taco Loco18 7 1 10 74-89 23
14. Versus 17 7 0 10 61-84 21
15. Auchan 17 5 1 11 43-70 17
16. MIND Software 18 5 1 12 62-10317
17. Ecuator 18 5 1 12 69-11416
18. Sidem 18 4 1 13 41-81 13
19. Carrefour 18 4 0 14 47-95 12
20. MSA Group 18 3 0 15 46-125 9
21. Comtransport 17 1 1 15 45-109 4
Notă: Echipele câştigătoare în urma loviturilor de departajare vor primi două puncte, iar învinsele un punct! Primul criteriu de departajare la finalul campionatului cazul egalității de puncte îl reprezintă rezultatul înregistrat în meciul direct!
Iată cum se prezintă programul de săptămâna viitoare în Liga Companiilor:
Luni, 26 noiembrie, ora 18.00: Sidem – Apărătorii
Luni, 26 noiembrie, ora 19.00: Versus – Sănătatea
Luni, 26 noiembrie, ora 20.00: AD Auto Total – Global Design
Marţi, 27 noiembrie, ora 18.00: Management Account - Trecătorul
Marţi, 27 noiembrie, ora 19.00: MSA Group – Carrefour
Marţi, 27 noiembrie, ora 20.00: Celestin – Comtransport
Miercuri, 28 noiembrie, ora 18.00: MIND Software – Sidem
Miercuri, 28 noiembrie, ora 19.00: AD Auto Total – Versus
Miercuri, 28 noiembrie, ora 20.00: Sănătatea – Taco Loco
Joi, 29 noiembrie, ora 18.00: Auchan -Management Account
Joi, 29 noiembrie, ora 19.00: ISU Suceava – Autogray