Vineri şi sâmbătă se vor disputa meciurile etapei a XIII-a în Seria I a Ligii a III-a. Această rundă programează duelul judeţean dintre Şomuz Fălticeni şi Bucovina Rădăuţi, care se va juca sâmbătă, cu începere de la ora 14.00, pe stadionul Tineretului. Cele două formaţii au o situaţie total diferită în clasament. Echipa gazdă, nou promovată în cel de-al treilea eşalon, se luptă din greu pentru salvarea de la retrogradare, fiind poziţionată pe locul 11 în ierarhie. Rădăuţenii, în schimb, au avut parte până acum de un sezon de toamnă consistent, care i-a dus până pe poziţia a patra în clasament. Pe lângă orgoliile nelipsite la un astfel de meci, partida se anunţă interesantă şi prin prisma faptului că ambele formaţii vor lupta pentru victorie. Fălticenenii au nevoie ca de aer de cele trei puncte pentru a păstra cât de cât distanţa de locurile retrogradabile, în vreme ce oaspeţii nu doresc să se rupă de plutonul fruntaş, în condiţiile în care au drept obiectiv în acest sezon clasarea pe unul dintre primele trei locuri.
Cea de-a treia reprezentantă a judeţului în Liga a III-a, Foresta, va evolua vineri, de la ora 14.00, pe Areni, în compania Ceahlăului Piatra Neamţ. Partida pare deschisă oricărui rezultat ţinând cont că nemţenii, în calitate de echipă nou promovată, s-au autodepăşit în acest tur de campionat, ocupând o poziţie fruntaşă, în timp ce trupa lui Selim Benachour ne-a obişnuit cu prestaţii concludente la meciurile disputate pe teren propriu.
Programul etapei a XIII-a:
Vineri, 16 noiembrie
FC 2 Botoşani - CSM Râmnicu Sărat
Foresta Suceava - Ceahlăul Piatra Neamţ
Sâmbătă, 17 noiembrie
Şomuz Fălticeni - Bucovina Rădăuţi
CSM Focşani 2007 - Gloria Buzău
KSE Târgu Secuiesc - CSM Paşcani
Metalul Buzău - CS Ştiinţa Miroslava
Sporting Lieşti - Suporter Club Oţelul Galaţi
Sănătatea Darabani stă în această rundă.
Toate partidele se dispută cu începere de la ora 14.00.
Clasament Seria I
1. Gloria Buzău 12 10 2 0 33-7 32
2. Suporter Club Oţelul Galaţi 11 9 2 0 25-3 29
3. Ştiinţa Miroslava 11 8 1 2 19-11 25
4. Bucovina Rădăuţi 11 7 1 3 19-8 22
5. Ceahlăul Piatra Neamţ 12 6 2 4 15-10 20
6. CSM Focşani 11 5 4 2 16-8 19
7. Sporting Lieşti 11 5 3 3 17-9 18
8. Foresta Suceava 11 5 3 3 16-12 18
9. KSE Târgu Secuiesc 11 4 1 6 15-16 13
10. Metalul Buzău11 3 4 4 10-16 13
11. Şomuz Fălticeni 11 2 1 8 8-27 7
12. FC 2 Botoşani11 2 0 9 12-21 6
13. CSM Râmnicu Sărat 11 1 3 7 8-21 6
14. Sănătatea Darabani 12 2 0 10 9-36 6
15. CSM Paşcani 11 1 1 9 5-22 4
Notă: Gruparea CSM Roman s-a retras din campionat şi toate rezultatele i-au fost anulate!