Stabilit de doi ani în Irlanda, după zece ani petrecuţi în Italia, suceveanul Mircea Alexandru Timoftei a reuşit zilele trecute o nouă performanţă la nivel internaţional. Alexandru a făcut parte din lotul WKF România la Campionatul Mondial World Kickboxing Federation, competiţie în care a reuşit să devină vicecampion mondial. La concursul ce a avut loc în capitala Argentinei, Buenos Aires, sportivul sucevean a luptat în limitele categoriei -91 de kilograme pe reguli de K1 la seniori, unde a reuşit să ajungă până în finală. În semifinale, Alexandru a trecut de australianul Attai Rustam, sportiv ce s-a accidentat în timpul luptei şi nu a mai putut continua. În finala pentru titlul mondial, suceveanul a pierdut în faţa unui sportiv foarte puternic din ţara gazdă, Argentina, Daniel Rossetto. La finalul competiţiei, lotul României format din 8 sportivi şi condus de antrenorul Shihan Florin Mînă, de la clubul Tai Shin Do Gym Academy din Bucureşti, club la care activează şi suceveanul Mircea Alexandru Timoftei, a reuşit să câştige 14 medalii, şase titluri mondiale, şase de argint şi două de bronz.
„A fost un campionat foarte puternic, cu sportivi din toate continentele în care delegaţia României a reuşit o evoluţie foarte bună, cu 14 medalii. Am fost aplaudaţi la scenă deschisă, ţara gazdă având un public extraordinar, care a gustat din plin spectacolul sportiv din ring. Acest Campionat Mondial a fost o experienţă unică pentru mine, deoarece am avut posibilitatea de a-mi verifica nivelul la cei 32 de ani, după aproape 10 ani de practicare a sporturilor de contact. Mulţumesc maestrului meu Florin Mînă, care-mi este mereu alături, familiei mele şi tuturor oamenilor care au crezut mereu în mine. Sunt foarte fericit c-am putut să reprezint cu mândrie oraşul Suceava şi România”, a explicat suceveanul Mircea Alexandru Timoftei.
Este a treia oară când sportivul sucevean participă la un Campionat Mondial, dar şi a treia oară când devine vicecampion mondial, după 2014 la full contact şi 2016 în competiţia de Low Kick.
Mircea Alexandru Timoftei a început kickboxul la Clubul Sportiv Devencea Suceava, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Moroşan, ce l-a dus mai departe la Bucureşti, la unul din cei mai titraţi antrenori din România, Florin Mînă. Suceveanul are la activ aproape 13 ani de sporturi de contact, începând de la Karate Kyokushin, Shotokan, kickbox, thay box şi self defence (auto apărare) fiind sensei cu centura neagră 3 dang. Alexandru a stat 10 ani în Italia, unde a fost sportiv şi antrenor la clubul său din Sicilia, Kyokushin Samurai Gym, iar de doi ani este stabilit în Irlanda, unde a mers pentru a se perfecţiona şi pe lupta la sol şi MMA, unde intenţionează să lupte, mai ales că practică mult mai intens şi Ju-Jitsu la clubul său, Dublin Spirit Fighters Academy.