Global Design a urcat două locuri în clasament, până pe locul al șaptelea, după ce a profitat în etapa a XV-a de neprezentarea celor de la MSA Group. Imediat mai sus se află Trecătorul și AD Auto Total, care și-au trecut în cont noi victorii, și păstrează șanse teoretice la o clasare pe podium. Ultimul joc, disputat vineri seară, s-a încheiat cu succesul formației Carrefour.
Firma Bergenbier, Asociaţia Judeţeană de Fotbal şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret sunt parteneri oficiali ai competiţiei organizate de Civica Sport Center şi Monitorul de Suceava.
Trebuie menţionat că Liga Companiilor Suceava este afiliată la întrecerea naţională cu acelaşi nume, care activează sub egida Asociaţiei Fotbaliştilor Amatori şi Nonamatori din România, având colaborări în Bucureşti şi în mai multe judeţe din România.
Rezultate:
Etapa a XV-a
MSA Group – Global Design 0-10
Etapa a XVI-a
MIND Software – Trecătorul 6-9
Au marcat: Vîrvărei (2), Ursariu (2), Lupăștean, Doroftei, respectiv Blîndu (5), Puraveț (2), Ostafe (2).
Sidem – AD Auto Total 0-3
Au marcat: Cozma, Antonovici, Iriciuc.
Carrefour – Comtransport 5-3
Au marcat: Pascaru (2), Pascariu (2), Cosmiuc, respectiv Tudoreanu, Pisoschi, Miron.
Clasament
1. Poliția 16 11 4 1 76-27 39
2. ISU 15 11 2 2 106-32 36
3. Sănătatea 13 12 0 1 81-28 36
4. Inter Conti 15 11 1 3 60-24 34
5. Trecătorul 16 11 1 4 97-71 34
6. AD Auto Total 15 9 2 4 71-37 31
7. Global Design 15 9 2 4 84-53 29
8. Apărătorii 15 9 1 5 67-52 28
9. Autogray 15 7 3 5 53-33 27
10. Celestin 15 8 1 6 66-47 25
11. Management Account 15 7 2 6 60-54 25
12. Taco Loco15 6 0 9 63-73 18
13. Versus 15 6 0 9 52-72 18
14. Rovalstone 15 6 0 10 58-79 18
15. Auchan 15 5 1 9 38-61 17
16. MIND Software 15 4 1 10 53-92 14
17. Sidem 16 4 1 11 33-66 13
18. Ecuator 15 4 1 10 51-91 13
19. Carrefour 15 4 0 11 40-74 12
20. MSA Group 15 2 0 13 28-109 6
21. Comtransport 16 1 1 14 43-104 4
Notă: Echipele câştigătoare în urma loviturilor de departajare vor primi două puncte, iar învinsele un punct! Primul criteriu de departajare la finalul campionatului cazul egalității de puncte îl reprezintă rezultatul înregistrat în meciul direct!
Iată cum se prezintă programul de săptămâna aceasta în Liga Companiilor:
Luni, 12 noiembrie, ora 18.00: Taco Loco – Inter Conti(etapa a XVIII-a)
Luni, 12 noiembrie, ora 19.00: Carrefour – Rovalstone(etapa a XVIII-a)
Luni, 12 noiembrie, ora 20.00: Ecuator – Celestin(etapa a XVIII-a)
Marţi, 13 noiembrie, ora 18.00: AD Auto Total – Apărătorii (etapa a XVII-a)
Marţi, 13 noiembrie, ora 19.00: Autogray – Trecătorul (etapa a XVIII-a)
Marţi, 13 noiembrie, ora 20.00: Management Account – MSA Group(etapa a XVIII-a)
Miercuri, 14 noiembrie, ora 18.00: Auchan – MIND Software (etapa a XVII-a)
Miercuri, 14 noiembrie, ora 19.00: Inter Conti – Ecuator(etapa a XVII-a)
Miercuri, 14 noiembrie, ora 20.00: Global Design – Sănătatea(etapa a XVI-a)
Joi, 15 noiembrie, ora 18.00: MSA Group – Versus(etapa a XVII-a)
Joi, 15 noiembrie, ora 19.00: Rovalstone – Taco Loco (etapa a XVII-a)
Joi, 15 noiembrie, ora 20.00: Sănătatea – Autogray(etapa a XVII-a)
Joi, 15 noiembrie, ora 21.00: Celestin – Management Account(etapa a XVII-a)
Vineri, 16 noiembrie, ora 18.00: MIND Software – AD Auto Total(etapa a XVIII-a)
Vineri, 16 noiembrie, ora 19.00: Poliția – Carrefour(etapa a XVII-a)
Vineri, 16 noiembrie, ora 20.00: ISU Suceava – Sidem (etapa a XVII-a)
Vineri, 16 noiembrie, ora 21.00: Global Design – Auchan (etapa a XVIII-a)