Duminică, în prima etapă din returul Diviziei Naţionale de Rugby, seria Centru Nord, echipa de seniori Rugby Club Gura Humorului a pierdut întâlnirea de pe teren propriu cu liderul seriei, Ştiinţa Petroşani, scor 17 – 39. Humorenii au întâlnit singura echipă neînvinsă în tur, una completă pe ambele compartimente, cu jucători ce evoluează de ani buni împreună, iar acest lucru s-a văzut în ambele întâlniri dintre cele două formaţii. În prima parte, oaspeţii au reuşit două eseuri, pe fondul unui joc al gazdelor în care au ratat multe placaje şi n-au ales cele mai bune soluţii tactice. În partea a doua, humorenii au reuşit trei eseuri, unul prin Lupu, unul prin Micu, al treilea fiind de penalizare, după o acţiune prelungită de atac la 5 metri de terenul de ţintă advers şi un mol prăbuşit intenţionat de oaspeţi.
„Am ratat multe placaje în acest joc şi n-am gestionat foarte bine multe situaţii de joc. Am şutat multe baloane, în condiţiile în care ştiam că oaspeţii au o linie de trei sferturi foarte bună. Până la urmă rezultatul final este unul echitabil, deşi atât eu, cât şi colegii de echipă am fost de părere că puteam mai mult dacă se respecta tactica de joc. Mai avem mult de lucrat la coeziunea echipei, dar şi pe linia de trei sferturi, în defensivă. Avem două săptămâni să ne pregătim pentru a face două meciuri bune cu Arad şi Sibiu, astfel încât să ne calificăm în play-off, chiar dacă la începutul campionatului nu aveam acest obiectiv”, a explicat antrenorul jucător al humorenilor, Andrei Varvaroi, cel ce se ocupă de pregătirea echipei alături de managerul jucător, Ştefăniţă Rusu, şi Mihai Coca.
Rugby Club Gura Humorului a început meciul cu Petroşani cu un XV format din: Zup, Vieru, Croitoru, Voicu, Varvaroi, Tofan, Sturzu, Smochină, Vaman, Lupu, Simerea, Deliu, Micu, Gafiţa şi Michiduţă, pe parcurs intrând şi Ştefăniţă Rusu, S. Plaiu, Rambo Plaiu, Matei şi Miroş.
În această etapă, cealaltă reprezentată a judeţului, CSM Suceava, a stat deoarece trebuia să joace cu Mănăştur, echipă ce s-a retras şi cu care humorenii aveau programat meci în etapa ce urmează. În weekend, în etapa a doua a returului, CSM Suceava va juca acasă, în compania celor de la CSM Sibiu.
Clasamentul Diviziei Naţionale (Centru Nord)