În perioada 13 – 14 octombrie, micii tenismeni de la ACS „Nada Florilor” Fălticeni au participat la două concursuri naţionale Tenis 10 organizate de Federaţia Română de Tenis (FRT) la Iaşi şi Roman. La ambele turnee au participat copii care practică tenisul de câmp din judeţele Moldovei, şi, aşa cum ne-am obişnuit, jucătorii din urbea de pe Şomuz au lăsat o impresie foarte bună prin joc dar şi prin prezenţa pe podiumul de premiere.
La Iaşi, la Nivelul Roşu – începători, s-au evidenţiat Dănuţ Mitocaru, Iasmina Coman, Sara Stan şi Natalia Brăneanu. La Nivelul Roşu FRT, locul I a fost ocupat de Denis Filipciuc, locul II de Alexia Nechifor şi Locul III de Rebeca Lungu. La Nivelul Portocaliu - începători, Locul I a revenit lui Cristian Acibotăriţei, iar la Nivelul Portocaliu FRT, locul I a fost ocupat Matei Strugariu, iar pe locul III s-a clasat Aris Anton din Rădăuţi.
În cadrul turneului de la Roman de pe 15 octombrie, la Nivelul Roşu - începători, Luca Rotaru a obţinut primul loc, locul II a fost ocupat de Sara Stan, iar pe locul IV s-a clasat Natalia Brăneanu. La Nivelul Roşu FRT, locul I a revenit lui Cristian Acibotăriţei iar pe poziţia a treia a podiumului de premiere a urcat Denis Filipciuc. La Nivelul Portocaliu FRT locul I a fost ocupat de Andrei Iustin, iar pe locul II s-a clasat rădăuţeanul Aris Anton. La Nivelul Verde FRT, locul I a fost ocupat de jucătorul din Câmpulung Moldovenesc, Karlo Piticaru.
„Au fost două concursuri foarte frumoase în care copiii de la Clubul <Nada Florilor> au dominat autoritar ambele competiţii. Aceste rezultate răsplătesc munca depusă în perioada verii la antrenamente şi efortul părinţilor de a-i aduce la antrenamente şi investiţiile în echipament specific tenisului de câmp. Sunt bucuros că din urmă vine o nouă generaţie de copii talentaţi, dovadă fiind finalele competiţiilor din calendarul FRT jucate de copiii din Fălticeni”, ne-a spus antrenorul Marcel Dascălu.
Următorul turneu găzduit de municipiul Fălticeni va avea loc pe 3 noiembrie, având premii consistente, participare numeroasă şi un sponsor surpriză.