Din dorinţa de a întări lotul de jucători în perspectiva întâlnirilor viitoare, oficialii Forestei au testat în această săptămână doi fotbalişti din Republica Moldova. Se pare însă că nici unul dintre aceştia nu a rupt gura târgului, nereuşind să-l impresioneze pe antrenorul Selim Benachour.
Totuşi, este aşteptat să debuteze în sfârşit pentru gruparea suceveană un alt jucător moldovean, este vorba de fundaşul lateral Ion Ghimp. Acesta se află la Suceava încă de astă vară, a evoluat în toate meciurile de pregătire din intersezon, însă a întâmpinat dificultăţi în a primi dreptul de muncă pentru ţara noastră. Lucrurile se pot clarifica însă după ziua de astăzi, când Ghimp va susţine interviul pentru obţinerea cetăţeniei române, urmând ca apoi să fie asimilat drept fotbalist autohton.
În altă ordine de idei, pentru a întreţine o atmosferă plăcută la echipă înaintea partidei de sâmbătă, din deplasare, cu Sporting Lieşti, conducerea clubului i-a scos aseară pe fotbaliştii Forestei în oraş, pentru a lua cina la restaurantul Centru Vechi. Referitor la partida de campionat din acest weekend, sucevenii nu vor putea conta pe jucătorii Teodor Lungu, Andrei Mateiciuc şi Cristian Gulei, care sunt în continuare accidentaţi. Mădălin Martin însă s-a refăcut complet şi va face deplasarea la Lieşti, la fel ca şi moldoveanul Eugeniu Celeadnic, care va reveni după o etapă de suspendare.