Echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Universitar din Suceava s-a impus pe terenul celor de la CSM Bacău, în jocul echipelor fără înfrângere din primele trei etape ale Campionatului Național de juniori III handbal masculin, seria A. Sportivii pregătiți de Vasile Boca au făcut un joc bun pe terenul principalei contracandidate la câștigarea grupei, CSM Bacău, impunându-se după cele 60 de minute, cu scorul de 52 – 36, după ce la pauză au avut 25 – 15. Sucevenii au început jocul în forță reușind să păstreze un avans de 4 – 5 goluri în primele 15 minute, ca mai apoi, pe finalul primei reprize, să-și mărească constant avantajul, până la 25 – 15. Repriza secundă a fost una cu perioade bune și mai puțin bune, apărarea nemaifiind la fel de sigură ca-n prima parte, iar universitarii au încasat mai multe goluri de la distanță.
„Am făcut un joc bun la Bacău, în care apărarea din prima repriză ne-a făcut să fim permanent la conducerea jocului, situație pe care echipa a gestionat-o bine. Trebuie însă să recunoaștem că echipa din Bacău, o echipă foarte bună, nu a fost în cea mai bună zi, iar următoarele jocuri împotriva lor vor fi cu siguranță mult mai dificile și echilibrate”, a explicat antrenorul sucevenilor, Vasile Boca.
Pentru CSU Suceava au evoluat sportivii: Dragoș Podovei, Dan Gașpar – portari, Daniel Stanciuc (19 goluri), Cătălin Zarițchi (10), Claudiu Stejar (8), Alexandru Reuț (6), Emilian Huțuleac (5), Rareș Florescu (3), Alexandru Focșăneanu (1), Matei Botezat, David Duman, Adi Hreceniuc, Ionuț Fetcu, Codrin Dascălu și Cătălin Mujdei.
Următorul joc al universitarilor va avea loc sâmbătă, 13 octombrie, începând cu ora 11.00, în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” Suceava, împotriva echipei LPS Piatra Neamț.