Echipa de handbal juniori III a Clubului Sportiv Universitar din Suceava are un început excelent în noul sezon al Campionatului Național, cu trei victorii la scor în tot atâtea meciuri disputate până acum. Astfel, în prima rundă, elevii antrenorului Vasile Boca au trecut pe teren propriu, cu 34 – 20, de LPS Iași, iar duminică s-au impus la LPS Roman cu 62 la 24, după ce la pauză aveau 34 la 5. Ieri, tinerii handbaliști universitari au reușit o nouă victorie clară în fața propriilor suporteri, 39 – 14 cu LPS Vaslui I, într-un meci disputat în sala de sport a Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” din Suceava.
Sucevenii au început mai relaxați acest meci și timp de 10 minute cele două echipe au mers cap la cap, dar mai apoi, gazdele s-au distanțat decisiv, iar la pauză aveau deja 10 goluri avans, scor 19 – 9. În partea a doua, antrenorul Vasile Boca a încercat mai multe formule de joc în teren, dar chiar și așa, CSU s-a impus fără probleme marcând 20 de goluri, față de numai cinci ale vasluienilor.
„Au fost trei meciuri accesibile pentru noi, în care experiența jucătorilor noștri și omogenitatea echipei și-au spus cuvântul. Duminică vom avea cel mai greu meci din acest tur de campionat, la CSM Bacău, și sper ca sportivii noștri să-l trateze cu maximă seriozitate. Cred că dacă ne vom apăra foarte bine vom avea prima șansă. Ne-am propus și-n acest sezon să ajungem la turneul final, dar va fi mai greu după ce s-a schimbat sistemul de desfășurare. Noi ne-am propus să câștigăm seria și cred că echipa are potențial să lupte pentru calificarea în ultima fază”, a explicat antrenorul Vasile Boca.
CSU Suceava a început meciul de ieri cu Dragoș Podovei în poartă, Claudiu Ștejar (8 goluri), Ionuț Fetcu, Alexandru Reuț (7), Alexandru Focșăneanu, Matei Botezatu, Adi Hreceniuc (7), David Duman (1), Cătălin Mujdei, Codrin Dascălu (3), Daniel Stanciuc (6), Rareș Florescu, Emilian Huțuleac (1) și Cătălin Zarițchi (6).
Această generație de juniori III de la CSU Suceava evoluează de mai mulți ani împreună și a reușit un argint național la minihandbal, un bronz și un loc V la juniori IV, iar în sezonul trecut a ocupat locul VIII la turneul final, fiind în primul an la această grupă de vârstă.