Gruparea suceveană Bukovina Vicovu de Jos are parte de un start de sezon infernal la prima sa participare în Liga I de futsal din țara noastră. După ce în prima etapă a dat piept cu actuala deținătoare a titlului, Informatica Timișoara, în runda a doua trupa pregătită de Cristin Burlică s-a confruntat în Sala Sporturilor din Vicovu de Jos cu campioana din urmă cu un an, Autobergamo Deva. Așa cum era de așteptat, partida a fost dominată de formația vizitatoare, care s-a impus la final cu categoricul scor de 15-4.
„Am întâlnit cele mai bune formații de futsal din România și era greu să emitem pretenții în fața lor, pentru că sunt echipe alcătuite din fotbaliști profesioniști, care sunt plătiți cu bani mulți. Cât am rezistat fizic, ne-am comportat decent atât cu Informatica, cât și cu Autobergamo. Din ce am văzut, probabil că va fi dificil să sperăm la puncte în duelurile cu primele cinci clasate, însă suntem deciși să luptăm de la egal la egal cu celelalte grupări aflate pe tabloul Ligii I. Oricum, noi suntem fericiți că putem să ne bucurăm în continuare de acest frumos sport care este futsalul”, a declarat antrenorul Bukovinei, Cristin Burlică.
Clasament