Trei dintre sportivii din județul Suceava au luat startul duminică la a 34-a ediție a Campionatului Mondial de Alergare Montană pentru juniori I, ce a avut loc în localitatea Canillo, în Andora, competiție la care au fost prezenți 311 atleți din 39 de țări. Lotul României a fost format din primii patru sportivi clasați la etapa finală a Campionatului Național de Alergare Montană, ce a avut loc în luna august în județul Suceava, la Câmpulung Moldovenesc. La feminin, atleta Angela Olenici, pregătită la Liceul cu Program Sportiv din Suceava de antrenorul Toader Flămând, a debutat la un campionat mondial de alergare montană, dar a reușit să puncteze pentru echipa României, care la final a câștigat medalia de bronz. Angelica a ocupat locul 11 la individual, pentru România punctând și Alexia Hecico, locul 6 la individual, Loredana Viziteu, locul 12, și Irina Bordeianu, locul 18.
În competiția rezervată băieților doi dintre cei patru componenți ai echipei României au fost din județul Suceava. Gabriel Bularda, pregătit la CSM Dorna Vatra Dornei de antrenorul Cristian Prâsneac, a reușit cel mai bun rezultat al României, locul cinci la individual. Celălalt atlet din județ a fost Marius Turcu, pregătit la Clubul Sportiv Municipal Suceava de antrenoarea Erzilia Țâmpău, sportiv ce a trecut al 21-lea linia de sosire. Marius este din Câmpulung Moldovenesc și este elev al Colegiului Silvic „Bucovina” din localitate. România a ocupat locul IV pe echipe, pe lângă cei doi atleți din județ fiind și Peter Herman, locul 14, și Adrian Garcea, locul 19.