Ediția de campionat 2018-2019 a Ligii a V-a va funcționa ca și anul trecut într-un sistem cu două serii, structurate după criteriul geografic. Seria I este formată din 12 formații, meciurile primei etape disputându-se la finalul săptămânii trecute. Primul lider al campionatului este Concordia Grămești, care a dispus cu scorul de 8-1, pe teren propriu, de Sporting Bunești. Un succes la fel de clar a obținut și Unirea Horodnic de Sus, 6-1, la Mihoveni.
Seria a II-a este alcătuită din doar 9 echipe, partidele rundei inaugurale urmând să se joace duminică, pe 16 septembrie.
„Sperăm la o ediție de campionat cu meciuri frumoase, disputate în spiritul fair-play-ului. Datorită faptului că are în componență mai multe echipe, și în consecință vor mai multe meciuri de disputat, întrecerea din Seria I a debutat cu săptămână mai repede decât în Seria a II-a”, a declarat Ciprian Anton, președintele Asociației Județene de Fotbal.
Rezultate înregistrate în prima etapă în Seria I:
Programul primei etape în Seria a II-a: