Foresta a suferit ieri prima înfrângere din actualul sezon al Ligii a III-a, după ce a cedat, la limită, cu 1-0, confruntarea din deplasare, cu CSM Focșani, contând pentru etapa a III-a a Ligii a III-a. Sucevenii n-au început rău partida și se părea că speranțele lor într-un rezultat pozitiv, nu sunt deșarte. A venit însă eliminarea de pe teren a basarabeanului Eugeniu Celeadnic, care a încasat în decurs de 35 de minute două cartonașe galbene, și raportul de forțe de pe gazon s-a înclinat în favoarea echipei gazdă. Evoluând în superioritate numerică, vrâncenii au început ușor să pună stăpânire pe joc și să-i dea de lucru portarului George Niga, care a avut o evoluție bună. Chiar dacă n-au mai contat în atac decât o singură dată, atunci când fundașul central Paul Mateciuc a reluat milimetric pe lângă poartă după un corner, se părea că sucevenii sunt capabili să se întoarcă acasă cu un punct, un rezultat bun, în condițiile în care au fost nevoiți să joace cu un om în minus aproape o oră. A venit însă minutul 87, atunci când noul intrat Budeanu a recuperat o minge ce părea pierdută, a centrat din cădere în fața porții, de unde Lupu a reluat imparabil în poarta Forestei.
Așa s-a scris soarta meciului de la Focșani, iar acest eșec nu le-a picat tocmai bine sucevenilor, în condițiile în care în perioada imediat următoare îi așteaptă alte două partide în deplasare, marți 11 septembrie, cu FC II Botoșani, joc restant din prima etapă, și vineri, 14 septembrie, la Râmnicu Sărat, meci contând pentru runda a patra.
CSM Focșani: Dogaru – Săpunaru, Salaoru, Beșa, Mihai – Manu, Lupu, Negoescu, Pădineanu – Pasăre, Predoiu. Au mai intrat Budeanu, R. Popa, Chivu.
Foresta: G. Niga – Onofraș, Cem, Mateciuc, Nguyen – Celeadnic, Parouty – L. Roman, Rigoni, Artenie – Grumezescu. Au mai intrat Beldiman, P. Ionescu, Bouadjila.