Bucovina Rădăuţi are parte de un adversar dificil în prima etapă a noului sezon al Ligii a III-a, urmând să îşi măsoare forţele cu CSM Roman, una dintre fruntaşele ediţiei precedente. Partida este programată să se dispute astăzi, cu începere de la ora 18.00, pe stadionul Municipal. Rădăuţenii au aşteptări mari de la acest sezon, în condiţiile în care au efectuat o pregătire foarte bună sub comanda antrenorilor Daniel Bălan şi Dorin Goian. Mai mult, Bucovina a reuşit să dea trei importante lovituri pe piaţa transferurilor în intersezon, izbutind să-i înregimenteze pe mijlocaşii Andrei Cerlincă, Vlad Stănescu şi Vasile Dănilă, de la Foresta.
„Suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci greu, CSM Roman fiind o echipă de tradiţie a Ligii a III-a, care şi-a făcut un obicei de a se clasa pe primele locuri. Sper ca jucătorii mei să fie conectaţi la maximum la ora partidei, să arătăm atitudine şi să arătăm fanilor că suntem capabili să reprezentăm cu cinste acest oraş. În ce mă priveşte, încă nu am decis să îmi agăţ ghetele în cui, fiind pregătit să intru în teren dacă situaţia o va cere”, a declarat antrenorul-jucător Daniel Bălan.
Programul primei etape: