Ziua de ieri a programat câteva meciuri interesante în Cupa Monitorul. O victorie mare a repurtat Alin Opincaru, care a dispus greu, în trei seturi, de Alex Năstasă, la Categoria Elită –40 de ani. Un succes important a obținut și Daniel Bujdei, care a acces în semifinalele Categoriei Principală –40 de ani în urma duelului cu Cătălin Lungu. Dacă ar fi să ne raportăm doar la răsturnările de scor, deosebit de interesantă poate fi considerată confruntarea dintre Cezar Onciu și fostul fotbalist sucevean Mircea Negru. Onciu a câștigat primele 10 ghemuri din meci, a condus cu 6-0 și 4-0, însă a cedat setul doi la tie-break, iar setul decisiv cu 6-1!
În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanţi. Aceștia au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În prima fază a competiţiei se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toţi jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcţie de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi Baza Sportivă IRE.
Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.
Ion Tcaciuc – Cristi Bleorțu | Secundară, +40, Turul I | Baza Unirea | 6-1, 6-2 |
Lucian Pohoață – Valentin Coca | Principală, - 40, Turul I | Baza Unirea | 6-0, 6-0 (neprezentare) |
Doru Bălan – Bogdan Radaviciute | Secundară, +40, Turul II | Baza Unirea | 6-1, 6-2 |
Daniel Bujdei – Cătălin Lungu | Principală, - 40, sferturi | Baza Unirea | 7-6, 6-4 |
Mircea Negru – Cezar Onciu | Principală, - 40, sferturi | Baza Unirea | 0-6, 7-6, 6-1 |
Ionel Șuiu – Emilian Petruneac | Secundară, -40, semifinală | Baza Unirea | 0-6, 0-6 |
Alex Năstasă – Alin Opincaru | Elită – 40, Turul II | Baza IRE | 6-7, 6-2, 4-6 |
Irinel Nanu – Sergiu Ceucă | Elită, -40, Turul II | Baza IRE | 3-6, 3-6 |
Joi, 23 august, ora 10.30 | Dumitru Negru – Gheorghe Hînganu | Elită, + 60, Sferturi | Baza Unirea |
Joi, 23 august, ora 16.00 | Ovidiu Cimbru – Gavril Vârvara | Secundară, + 40, Turul III | Baza Unirea |
Joi, 23 august, ora 18.00 | Vasile Maxim – Tibi Serdenciuc | Principală, + 40, Turul III | Baza Unirea |