Reprezentativa Under 16 a României, alcătuită din fotbalişti născuţi după 1 ianuarie 2003, a disputat zilele trecute două meciuri amicale împotriva selecţionatei similare a Cehiei. Ambele partide au avut loc în deplasare, în oraşele Sobeslav şi Tabor. Printre „tricolorii” convocaţi de selecţionerul Adrian Văsâi pentru această acţiune s-a aflat şi mijlocaşul Sebastian Nechita, de la gruparea Juniorul Suceava. Fotbalistul descoperit de antrenorul Bogdan Pantea a devenit un jucător de bază al echipei naţionale de juniori, el izbutind să marcheze golurile victoriei pentru România în ultimul meci disputat de „tricolori” în luna mai, la Torneo della Nazione, 2-1 cu Emiratele Arabe Unite.
Nechita a fost titular pentru România în ambele confruntări cu Cehia și a evoluat foarte bine. Prima partidă s-a încheiat nedecis, scor 2-2, în vreme ce al doilea joc s-a terminat cu victoria „tricolorilor”, cu 1-0.
În ultimul timp au apărut mai multe zvonuri despre o eventuală plecare a lui Sebastian Nechita de la Suceava, însă Bogdan Pantea a dat asigurări că talentatul jucător va rămâne la Juniorul şi în sezonul viitor.