Au mai rămas două săptămâni până la startul sezonului oficial, iar lotul Forestei încă nu este finalizat în perspectiva viitorului sezon al Ligii a III-a. Ieri s-a antrenat pentru prima dată sub comanda antrenorilor Bogdan Tudoreanu şi Mihai Guriţă fotbalistul Andrei Mateiciuc, în vârstă de 21 de ani. Originar din Siret, Mateiciuc poate evolua pe posturile de mijlocaş ofensiv şi atacant, ultima echipă la care a fost legitimat fiind Ceahlăul Piatra Neamţ. În această perioadă mai susţine probe de joc la Foresta şi un alt fost jucător al Ceahlăului, este vorba de portarul Alexandru Cotună, în vârstă de doar 19 ani.
Aceşti fotbalişti, ca şi ceilalţi nou veniţi, vor putea fi văzuţi la lucru astăzi, pe Areni, cu prilejul meciului amical pe care gruparea suceveană îl va susţine în compania formaţiei CSM Paşcani, cu începere de la ora 12.00. Peste trei zile, marţi, de la ora 17.00, Foresta va disputa un joc test cu Şomuz Fălticeni, tot pe teren propriu. Ultima partidă de verificare va avea loc cel mai probabil vineri, pe 17 august, împotriva unui adversar care n-a fost încă desemnat.