La câteva zile după ce a semnat cu echipa locală de fotbal Foresta Suceava, experimentatul fundaş nemţean Andrei Viţelaru s-a despărţit de gruparea suceveană şi a plecat înapoi la echipa unde a evoluat în ultimul sezon, în prima ligă din Liban. Fundaşul originar din Piatra Neamţ, în vârstă de 33 de ani, ce are multe meciuri jucate în Liga I şi a II-a, s-a pregătit la Suceava mai multe zile şi a apucat să evolueze în meciul de pregătire pe care sucevenii l-au câştigat cu scorul de 3 – 0, sâmbătă, pe stadionul Areni, cu Ceahlăul Piatra Neamţ.
„Am trăit câteva zile frumoase în cadrul echipei Foresta Suceava. A apărut însă o altă oportunitate pe care nu o puteam rata. Sper ca pe viitor să colaborez cu Foresta. Ştiu publicul sucevean din perioada în care am evoluat pentru Ceahlăul Piatra Neamţ şi Academica Argeş şi ţin minte atmosfera frumoasă pe care o creează. Le urez baftă băieţilor, staffului tehnic şi celui administrativ în îndeplinirea obiectivului trasat anul acesta! Mult succes”, a explicat Andrei Viţelaru.
Oficialii Forestei au depus dosarul de finanţare la Primăria municipiului Suceava
În această perioadă, Foresta Suceava încearcă să-şi alcătuiască un lot cât mai competitiv în perspectiva noului sezon competiţional al seriei I a Ligii a III-a. După ce mai mulţi jucători de bază au plecat de la gruparea de pe Areni, conducerea clubului sucevean face eforturi să aducă fotbalişti pe care să se poată baza în viitor. Mai mult, dosarul de finanţare al formaţiei sucevene este deja depus şi se aşteaptă punerea lui în discuţia Consiliului Local şi intrarea fondurilor la club.
”Am avut o înţelegere cu Viţelaru care presupunea faptul că dacă acesta găseşte o variantă mai bună să fie lăsat să plece pentru că e trecut binişor de 30 de ani. Cum clubul din Liban la care a mai fost i-a oferit peste 5.000 de dolari pe lună, i-am dat drumul să plece. Îi mulţumim frumos lui Andrei pentru dăruirea şi profesionalismul de care a dat dovadă în scurta perioadă petrecută pe Areni şi mult succes în continuare. În continuare încercăm să mai aducem jucători competitivi. Încercăm să-l transferăm pe Ignea de la Aerostar Bacău, îl vom testa pe tânărul Mateiciuc de la Ceahlăul Piatra Neamţ, un sportiv foarte talentat, şi pe fundaşul central Eugen Celeadnic din Republica Moldova. Dosarul de finanţare este depus şi-i mulţumim domnului primar Ion Lungu că a rămas alături de fotbalul sucevean”, a declarat preşedintele clubului Foresta Suceava, Andrei Ciutac.
Astăzi, Foresta Suceava va disputa un amical cu CSM Roman, pe terenul acesteia, cu începere de la ora 17.00.