Echipa de fotbal Foresta Suceava continuă pregătirea pentru noul sezon, dar și completarea lotului cu jucători din țară sau din străinătate. Joi, conducerea clubului sucevean a ajuns la o înțelegere cu alți doi fotbaliști ce vor evolua în sectorul median al echipei, pe mai multe posturi. Primul dintre ei este italianul Matteo Faiola, un fotbalist de 26 de ani, ce are 1,81 metri și 73 de kilograme, ce evoluează pe mai multe posturi la mijloc, inclusiv mijlocaș ofensiv și al doilea atacant. Noul jucător al Forestei Suceava a fost crescut la AS Roma de la 9 ani, a fost campion al Italiei la juniorii sub 15, 17 și 19 ani, dar și-n naționala țării sale la juniori sub 16, 17, 18 și 19 ani. Italianul a jucat și-n Anglia, la echipa de tineret a clubului Newcastle United în Premiere League, dar și la Brescia Calcio, Hella Verona, Ancona, în ultimul sezon evoluând în a doua ligă din Cehia, la FC Olimpia Praga. Cel de-al doilea jucător ce a semnat joi cu Foresta Suceava este Toader Lungu, un jucător din Moldova de peste Prut în vârstă de 23 de ani ce evoluează tot la mijloc, pe posturile de mijlocaș central sau la închidere. Fost internațional U21 al Modovei, Teodor Lungu a evoluat în ultimul sezon pentru formația Sfântu Gheorghe Suruceni.
„După o perioadă de probă am reușit să ajungem la o înțelegere cu alți doi jucători ce vor evolua la mijloc, sportivi care ne-au convins că pot să facă față și pot să ne ajute în îndeplinirea obiectivului. Avem în acest moment un lot de 28 de jucători, dar mai avem câțiva jucători în probe, printre care se află un al doilea italian, doi francezi, dar și mai mulți jucători tineri, de perspectivă. După meciurile de pregătire vom vedea exact cu ce lot vom aborda noul sezon și ne vom forma o ideea mai exactă a primului 11”, a explicat președintele Clubului Foresta Suceava, Andrei Ciutac.
Astăzi, de la ora 11.00, Foresta va disputa un nou meci de pregătire, pe stadionul Areni, în compania celor de la Ceahlăul Piatra Neamț, cu CSM Roman pe 8 august, cu CSM Pașcani pe 11 august și cu Șomuz Fălticeni pe 14 august.
Ediția 2018-2019 a Ligii a III-a este programată să debuteze pe 25 august. Foresta Suceava va evolua în Seria I, cel mai probabil alături de formațiile Știința Miroslava, FK Miercurea Ciuc, Oțelul Galați, CSM Roman, Bucovina Rădăuți, Sporting Liești, KSE Târgu Secuiesc, CSM Focșani, FC Odorheiu Secuiesc, Sănătatea Darabani, Șomuz Fălticeni, Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Gauss Bacău și nou-invitatele FC Botoșani II și Politehnica II Iași.