Organizatorii Cupei Monitorul la tenis au programat pentru astăzi alte șase partide, două dintre ele fiind primele din faza a doua a competiției la Secundară -40, cea în care se joacă pe tablou, iar meciurile sunt eliminatorii.
În acest an interesul pentru Cupa Monitorul a fost foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanţi. Aceștia au fost împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În prima fază a competiţiei se joacă în cadrul grupelor, fiecare cu fiecare, urmând ca, ulterior, turneul să continue în sistem eliminatoriu. În faza a doua a întrecerii vor promova toţi jucătorii, împerecherea pe tablou urmând să se facă în funcţie de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi Baza Sportivă IRE.
Mai trebuie precizat că, după încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.
Rezultatele de ieri
Miercuri 18 iulie ora 09.00 | Liviu Axinti – Adrian Nistor | P +40, Elim, Turul I | Baza Unirea | 6-4, 6-7, 6-3 |
Miercuri 18 iulie ora 09.00 | Stelică Airinei – Ştefan Ungureanu | Elită, +40, Grupa C | Baza Unirea | 2-6, 0-6 |
Miercuri 18 iulie ora 17.00 | Viorel Iovoaia – Iulian Semaca | P +40, Elim, Turul I | Baza Unirea | amânat |
Meciurile programate azi
Joi 19 iulie ora 07.00 | Cristi Bleorțu – Robert Darea | Secundară, Grupa B, +40 | Baza Unirea |
Joi 19 iulie ora 17.00 | George Crăciunescu – Bogdan Bosancu | Secundară, -40, Elim, Turul I | Baza Unirea |
Joi 19 iulie ora 20.00 | Dorin Goian – Alexandru Straton | Principală, Grupa C, - 40 | Baza Unirea |
Joi 19 iulie ora 08.00 | Sorin Alexa – Marian Pirojec | Secundară, -40, Elim, Turul I | Baza IRE |
Joi 19 iulie ora 10.00 | Mircea Crainiciuc – Liviu Oanea | Veterani, + 60, Grupa D | Baza IRE |
Joi 19 iulie ora 12.00 | Luchian Petruneac – Ștefan Dumitrescu | Secundară, Grupa E, +40 | Baza IRE |