Judeţul Suceava va avea în ediţia de campionat 2018-2019 trei reprezentante în eşalonul al treilea, este vorba de Bucovina Rădăuţi, Foresta Suceava, proaspăt retrogradată din Liga a II-a, şi nou promovata Şomuz Fălticeni. Calendarul competiţional al noului sezon a fost deja validat în cadrul ultimei şedinţe a Comitetului Executiv al Federaţiei Române de Fotbal, grupările Bucovina, Foresta şi Şomuz urmând să fie repartizate în Seria I.
Astfel, campionatul va începe în weekendul 25-26 august. În sezonul 2018-2019, Liga a III-a va fi formată din 5 serii a câte 16 echipe. La finalul competiţiei, vor promova în eşalonul superior echipele clasate pe primul loc în fiecare dintre cele 5 serii. Tot atunci, vor retrograda din Liga a III-a 21 de echipe. Este vorba de ocupantele locurilor 13-16 din fiecare serie şi formaţia cu cel mai slab punctaj de pe poziţia a 12-a, în alcătuirea acestei ierarhii urmând să se ia în considerare doar rezultatele înregistrate cu echipele de pe locurile 1-11.
Turul campionatului se va încheia pe 1-2 decembrie 2018, urmând ca sezonul de primăvară să debuteze pe 2-3 martie 2019. Ultima rundă, cea cu numărul 30, este programată pe 25-26 mai 2019.