În aceste zile, sportivii secţiilor de canotaj de la Clubul Sportiv Municipal Suceava, pregătiţi de antrenorul Ioan Despa, şi de la Clubul Sportiv Şcolar Nicu Gane din Fălticeni, pregătiţi de antrenorii Vasile şi Ana Avrămia, se află în lupta pentru medalii la Campionatul Naţional pentru juniori I, II şi III, ce are loc, de joi şi până duminică, la Iaşi. CSM Suceava participă la aceste naţionale cu 15 sportivi ce trag la toate cele trei categorii de vârstă.
Cele mai mari speranţe ale antrenorului Ioan Despa la un titlu naţional se îndreaptă spre Florin Artenie Fântânaru, sportiv cu o talie impresionantă, ce concurează în proba de simplu la juniori. Mai mult, joi, Florin a reuşit să intre direct în finala probei. Canotorul de la CSM Suceava este în lotul naţional de juniori I, cu care a reuşit în acest an să câştige medalia de argint la Campionatul European în proba de 2 rame. Şanse la medalii are şi Georgel Iacob la simplu juniori II, barca de 4 rame la feminin (Paula Filipoaia, Georgiana Chiriloaia, Petruţa Popa şi Florentina Neculăiasa), dublu vâsle juniori II prin Lucian Onea şi Marinică Calistru, simplu juniori III prin Denisa Ailincăi şi Andrei Ciornei, dar şi barca de 4+1 la juniori I (Florin Artenie Fântânaru, Florin Anton, Georgel Iacob, Flavius Bucătaru şi Darius Onea).
„Sper ca sportivii noştri să aibă o evoluţie foarte bună care să ne aducă la aceste naţionale cel puţin 7-8 medalii. Sper ca Florin Artenie Fântânaru să fie sănătos şi să obţină timpi cât mai buni, mai ales la Campionatul Mondial, pentru care se pregăteşte în această perioadă. Mai mult, el este în lotul pentru Olimpiada Tineretului, ce va avea loc în toamnă, în Argentina. Mulţumim pentru sprijinul acordat Primăriei şi Consiliului Local Suceava, dar şi clubului CSM”, a explicat antrenorul Ioan Despa, de la CSM Suceava.