Botoşaniul a găzduit zilele trecute o nouă ediţie a Memorialului „Conu Mişu Gontaru” la tenis de câmp pentru seniori, competiţie aflată în calendarul federaţiei de specialitate. Ca în fiecare an, turneul din judeţul vecin s-a bucurat de o largă participare suceveană, sportivii de la clubul Select numărându-se printre protagoniştii competiţiei. Astfel, concursul categoriei de vârstă +30 de ani i-a revenit lui Costin Berariu, care a dispus cu 6-2, 6-4 în ultimul act de George Vlădeanu, de la Pro Tenis Botoşani. La categoria +50 de ani, finala a fost sută la sută suceveană şi s-a încheiat cu victoria lui Viorel Negru, care a trecut de Costel Chelariu în meciul decisiv pentru titlu. În postura de câştigător al trofeului s-a întors de la Botoşani şi Sterian Andrieş la categoria +65 de ani, după ce a dispus clar în ultimul act de Dumitru Marcu de la Intertenis Botoşani.
La +40 de ani, Alin Opincaru s-a clasat al doilea, fiind învins în finală de principalul favorit al întrecerii, Octavian Stan, de la Condor Piatra Neamţ. De asemenea, Dumitru Negru şi Ovidiu Busuioc au avansat până în semifinalele categoriei de vârstă +60 de ani, la fel ca şi Corneliu Parasca, care s-a aflat pe tabloul de concurs al categoriei +55 de ani, şi Ion Bedicov, la +70 de ani.
La dublu +50 de ani, perechea suceveană Titi Dimofte / Gigi Berariu a pierdut la limită în finală, după un meci maraton cu reprezentanţii gazdelor, Mircea Olaru şi Ezzedine El Turk. Tot la dublu, dar în întrecerea categoriei -50 de ani, Mircea Ovadiuc şi Vasile Ungurean s-au clasat pe locul al treilea.