Bucovina Rădăuți se mișcă intens pe piața transferurilor în ultima perioadă. După ce în această săptămână Bucovina a semnat contracte de joc cu mijlocașul Vasile Dănilă și atacantul Cătălin Coroamă, ambii de la Foresta Suceava, precum și cu mijlocașul Cosmin Buziuc, care în ediția trecută de campionat a făcut parte din lotul lărgit al grupării Gaz Metan Mediaș, oficialii grupării rădăuțene au dat lovitura în cursul zilei de miercuri, anunțând că au ajuns la un acord cu doi fotbaliști foarte cunoscuți iubitorilor de fotbal din județul Suceava. Este vorba de mijlocașul central Vlad Stănescu, în vârstă de 27 de ani, și mijlocașul ofensiv Andrei Cerlincă, în vârstă de 22 de ani, doi suceveni get-beget, a căror carieră sportivă este legată de stadionul Areni.
„Mă bucur foarte mult că am reușit aceste transferuri. Andrei Cerlincă și Vlad Stănescu sunt fotbaliști de mare valoare, pe care eu am încercat să-i aduc la Rădăuți încă din urmă cu un an. Cred foarte mult în potențialul lui Andrei și Vlad, și sunt sigur că venirea lor la Rădăuți îi va impulsiona și pe ceilalți jucători din lot, astfel încât să reușim o clasare mai bună decât locul al cincilea obținut în sezonul precedent”, a declarat antrenorul Daniel Bălan, care se ocupă de pregătirea grupării rădăuțene alături de Dorin Goian.
Referitor la capitolul plecări, gruparea rădăuțeană s-ar putea despărți în intersezon de Mugurel Florescu, Andrei Alecsandru și Stejărel Vișinar, trei jucători talentați, care nu duc lipsă de oferte de la cluburi mai importante. Ediția 2018-2019 a Ligii a III-a va debuta pe data de 25 august.