Oraşul sloven Celje va găzdui între 19 şi 29 iulie 2018 Campionatul European de tineret la handbal masculin. Din lotul de jucători convocat de selecționerul Sandu Iacob face parte şi Eduard Duman, portarul grupării de Liga Națională CSU Suceava.
„Suntem bucuroşi pentru Edi. Este un pas mare înainte în carieră, ținând cont că a fost convocat la lotul de tineret după doar un an petrecut în Liga Națională. E o recompensă a muncii lui şi a antrenorului cu portarii, Iulian Andrei”, a precizat antrenorul grupării sucevene, Adrian Chiruț.
Selecţionata României a fost repartizată în Grupa A a turneului final alături de Germania, Islanda şi Suedia.
Duman se anunță o mare speranță a handbalului sucevean. Este de aşteptat ca acesta să intre în lupta pentru titularizare în ediția viitoare de campionat, mai ales că titularul de drept al celor de la CSU Suceava, Cristian Tcaciuc, s-a transferat în intersezon la Poli Timişoara.