Echipa de seniori a Universităţii Suceava a mai bifat un sezon în primul eşalon al handbalului românesc, unul în care a terminat pe locul 9. Sucevenii au avut şi probleme cu accidentările o parte din campionat şi n-au putut să folosească tot lotul, dar au avut evoluţii foarte bune în meciurile cu echipele cu pretenţii, primul fiind cel din debutul sezonului, când s-au impus la şapte goluri pe terenul celor de la AHC Dobrogea Sud. Mai mult, CSU Suceava a fost foarte aproape de turneul play-off, iar mai apoi a câştigat primul loc din play-out, cu cinci victorii consecutive din şase meciuri disputate, ultimul fiind de palmares. Luna aceasta, handbaliştii până-n 30 de ani de la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava au îndeplinit şi al doilea obiectiv, după ce au câştigat Campionatul Naţional Universitar. Sucevenii vor reprezenta România la Campionatul European Universitar, în Portugalia, acolo unde trebuie să-şi apere medalia de aur câştigată anul trecut.
„Am încheiat cu bine un sezon plin din toate punctele de vedere. Ştiam că va fi un an greu, dar până la urmă am scos-o la capăt chiar foarte bine. Am început mai greu acest sezon, deoarece am avut multe accidentări în tur, dar în partea a doua a campionatului am arătat valoarea echipei, şi asta prin rezultate. Am avut un an de muncă şi le mulţumesc băieţilor că au dat tot ce-au putut şi au fost conectaţi tot timpul la ce era de făcut, iar aşa am reuşit să ne îndeplinim obiectivele cu brio. Mai mult, am fost foarte aproape de primele opt echipe, de play-off, un lucru îmbucurător pentru noi, deoarece s-a văzut creşterea în joc, dar şi-n valoare, mai ales la jucătorii tineri ce vin din urmă”, a explicat antrenorul Adrian Chiruţ.
Adrian Chiruţ a felicitat jucătorii pentru tot efortul făcut în acest campionat, unul în care echipa a crescut în valoare şi experienţă
Antrenorul Adrian Chiruţ nu a vrut să nominalizeze în mod special jucători care s-au evidenţiat în acest sezon, considerând că toţi şi-au făcut treaba.
„Nu vreau să nominalizez jucători ce s-au remarcat în mod special deoarece toţi au evoluat bine, unii reuşind chiar să câştige titlul de jucătorul etapei şi să ajungă la loturile naţionale. Toată lumea a fost la acelaşi nivel de muncă şi seriozitate şi le mulţumesc jucătorilor pentru efortul făcut. Părerea mea este că handbaliştii ce nu sunt în aceste tipare n-au ce să caute la Suceava. Poate ne-a lipsit ceva în meciurile tari, mai ales cele cu Dinamo şi Timişoara, pe care le-am pierdut la un gol, şi consider că atunci am pierdut intrarea în play-off. Văzând unde sunt acum cele două echipe, consider că atunci am făcut jocuri foarte bune”, a explicat antrenorul studenţilor.
Antrenorul secund şi portarul universitarilor, Iulian Andrei, crede că accesul în play-off s-a pierdut în tur, când au fost accidentaţi mulţi jucători. În plus, secundul sucevenilor a spus că va fi activ şi-n sezonul ce urmează, dar speră să nu fie nevoie.
„Să nu uităm că la începutul campionatului am avut mulţi jucători importanţi ce au fost accidentaţi şi au stat mai mult timp pe margine. Din această cauză am pierdut mai multe puncte importante în tur, care la final ne-ar fi ajutat să ajungem în play-off. Voi continua să joc şi-n următorul sezon şi voi încerca să fac o pregătire cât mai bună, dar e puţin greu după o perioadă de pauză şi totuşi nu cred că va fi o problemă. Cert este că mă voi baza pe cei trei portari şi voi intra doar dacă va fi nevoie şi sper să intru cât mai puţin, iar băieţii pe care-i antrenez să facă treabă bună. Am mare încredere în ei şi sper să avem un sezon reuşit din toate punctele de vedere, dar cel mai important e să fim sănătoşi”, a declarat Iulian Andrei.
Tehnicienii echipei universitare le-au mulţumit finanţatorilor şi sponsorilor pentru că au fost şi sunt alături de echipă
Adrian Chiruţ şi Iulian Andrei au ţinut să le mulţumească finanţatorilor şi sponsorilor pentru sprijinul acordat echipei şi speră să vină câţi mai mulţi oameni şi firme alături, pentru a putea să spere la performanţe mai mari. În plus, sucevenii îşi doresc o stabilitate financiară ca-n prezent, una ce îi ajută mult pe jucători, mai ales la capitolul psihic.
„Mulţumim celor ce au fost şi sunt alături de noi şi de echipă, în primul rând finanţatorului principal, Primăriei şi Consiliului Local Suceava, Universităţii <Ştefan cel Mare> Suceava, dar şi sponsorilor mai mici ce ne sunt alături, printre care s-au numărat şi mai mulţi oameni cărora le mulţumim din suflet. Prin rezultatele noastre sper să atragem cât mai mulţi finanţatori şi astfel să ducem echipa cât mai sus. Am primit prima parte a banilor din contract, azi va fi finalizată partea de decont şi aşteptăm să intrăm în următoarea tranşă de la Primăria Suceava. În acest moment stăm bine la acest capitol şi ne dorim să continuăm aşa, cu o linişte financiară în vestiar ce s-a simţit şi pe finalul sezonului”, a declarat Adrian Chiruţ.
Pe 2 iulie va avea loc reunirea lotului, iar pe 20 august va începe campionatul. Universitarii se vor reuni mai repede deoarece trebuie să ajungă la o formă sportivă bună la Campionatul European Universitar, ce va avea loc de pe 12 iulie. Universitarii încă n-au stabilit obiectivele pentru sezonul următor deoarece acestea se vor pune pe hârtie într-o şedinţă cu finanţatorii.