Secția de volei a Liceului cu Program Sportiv din Suceava a reușit o nouă performanță notabilă prin echipa de juniori I pregătită de antrenorul Tudor Orășanu. Voleibaliștii suceveni s-au autodepășit și au câștigat ieri medalia de bronz la Campionatul Național de juniori I, la turneul final ce s-a desfășurat la București. După trei victorii în grupa din care a făcut parte, echipa lui Tudor Orășanu a fost foarte aproape de finala mare, dar a pierdut la limită semifinala jucată în compania celor de la CSȘ LAPI Dej, o formație ce aparține de Centrul Național de Excelență și are în componență jucători valoroși din toată țara. Sucevenii s-au mișcat foarte bine și au condus de două ori la seturi, dar adversarii au reușit să ducă meciul în decisiv, unde s-au impus cu 15 – 12. În ciuda oboselii acumulate după un meci intens de două ore și jumătate, ieri, LPS Suceava a întâlnit din nou Dinamo București, echipă pe care în grupe a învins-o cu 3 – 2. De această dată, elevii lui Tudor Orășanu s-au mobilizat mult mai bine și s-au impus cu 3 – 1 la seturi, după 25 – 20, 15 – 25, 25 – 27 și 25 – 18.
„Jucătorii au jucat foarte bine în semifinală și s-au ținut aproape de echipa Centrului Național de Excelență, dar pe final experiența mai mare a adversarilor și-a spus cuvântul. A fost un meci foarte frumos și spectaculos apreciat de toți spectatorii, în care jucătorii noștri au făcut risipă de energie și au respectat tactica de joc. Echipa noastră a demonstrat că a progresat foarte mult, după ce anul trecut am pierdut cu Dej la finala de cadeți cu 0 – 3. În ciuda oboselii, echipa a făcut un joc foarte bun și-n finala mică pentru bronz, o partidă de care mi-a fost frică și de aceea am încercat să lucrez cu sportivii la capitolul psihic. După locul 8 pe țară la cadeți și acest bronz la juniori I pot să spun că a fost un sezon excepțional pentru noi, mai ales că nu mai știu de când Suceava n-a mai câștigat o medalie la juniori. Sunt mândru de acești jucători, pentru că-n ultimii doi ani au asimilat cam tot ce-am încercat să îi învăț. Le mulțumesc părinților pentru că i-au ajutat și înțeles și mă bucur că au rezultate foarte bune și la învățătură. Dedicăm această medalie și performanțele din acest an regretatului antrenor Teodor Tamaș, cu care am început munca cu acești sportivi și care din păcate a plecat dintre noi”, a explicat antrenorul Tudor Orășanu.
LPS Suceava a punctat și la capitolul premii individuale la acest turneu, Alexandru Rață fiind desemnat cel mai valoros jucător al acestui ultim act din Campionatul Național. În plus, Vlad Ștreangă va fi convocat la lotul național de juniori III, Eduard Cazacu la cel de juniori II, iar Ștefan Verciuc are mari șanse să ajungă la cel de juniori I, sub 20 de ani, acolo unde este și Alexandru Rață.
LPS CSȘ Suceava a folosit un lot format din sportivii: Alexandru Rață, Vlad Buhu, Ștefan Verciuc, Tudor Ștreangă, Gheorghe Buiciuc, Eduard Cazacu, Marius Bortă, Iustin Cioban, Iulian Florea, Alexandru Roman, Valentin Istrate, Vlad Ștreangă, Denis Croitor și Alin Romaniuc.