Virtual retrogradată în Liga a III-a cu două etape înainte de încheierea sezonului în eşalonul secund, conducerea Forestei a decis să se despartă în aceste zile de mai mulţi jucători.
„Am hotărât să reziliem contractele jucătorilor Răzvan Began, Marius Matei, Vlad Opriş, Mihai Muşea şi Ivan Makriev. Ei oricum aveau înţelegeri cu gruparea suceveană până la finalul sezonului şi în situaţia de faţă nu avea rost să-i mai ţinem două săptămâni. Vom încheia campionatul cu fotbaliştii care au mai rămas şi cu juniorii, urmând ca la vară să ne organizăm astfel încât să avem un parcurs reuşit în Liga a III-a. De asemenea, am hotărât să renunţăm la serviciile directorului sportiv Dumitru Moldovan. În zilele următoare, prioritatea noastră este să ajungem la un acord cu antrenorul principal Florentin Petre pentru prelungirea contractului”, a declarat preşedintele Forestei, Andrei Ciutac.
În condiţiile în care lucrurile vor intra pe un făgaş normal la gruparea suceveană nu ar fi o problemă continuarea colaborării cu Florentin Petre, acesta declarând în mai multe rânduri că şi-ar dori să rămână pe Areni în condiţiile în care i se va prezenta un proiect viabil.