Cupa Monitorul la tenis a continuat ieri cu alte două meciuri. În primul dintre ele, Ovidiu Cimbru a câștigat în faţa lui Robert Darea în două seturi, 6 – 3, 7 – 6. Astăzi sunt așteptate ploi, iar din această cauză organizatorii turneului au programat doar două partide.
Și-n acest an interesul a fost unul foarte mare, în concurs înscriindu-se 190 de participanţi ce sunt împărţiţi în mai multe categorii, în funcţie de nivelul de joc al fiecăruia şi de vârstă. În prima fază a competiţiei competitorii sunt repartizaţi în grupe, urmând a juca fiecare cu fiecare. Faza a doua a competiţiei se va desfăşura în sistem eliminatoriu. Vor promova toţi participanţii, iar împerecherea pe tablou se va face în funcţie de locul ocupat în grupe.
Partidele au loc ca şi până acum, pe zgură, în locaţiile deja tradiţionale, Complexul Sportiv „Unirea” şi la Baza Sportivă IRE, competiţia din acest an se derulează în intervalul 27 aprilie – 30 iunie.
După încheierea turneelor rezervate seniorilor, tot în cadrul Cupei Monitorul vor fi organizate, ca şi anul trecut, un concurs feminin şi un altul destinat copiilor, întrecere care a fost inclusă deja în calendarul Federaţiei Române de Tenis.
Sponsorul principal al competiţiei este Aqua Carpatica, iar Cupa Monitorul beneficiază şi de sprijinul altor parteneri de nădejde, cum ar fi Conbucovina, Betty Ice, Inter Conti, SUCT, Calcarul Pojorâta, Lusek, Celestin, Biotest, Bermas şi Holzindustrie Schweighofer.
Rezultatele de ieri
Marţi 15 mai ora 10.00 | Ovidiu Cimbru – Robert Darea | Secundară, Grupa B, +40 | Baza Unirea | 6-3, 7-6 |
Marţi 15 mai ora 16.00 | Silviu Mureșan – Daniel Isopescu | Secundară, Grupa A, -40 | Baza IRE | 3-6, 3-6 |
Meciuri programate astăzi
Miercuri 16 mai, ora 16.00 | Ionuţ Ţiprigan – Adrian Chidinciuc | Secundară, Grupa A, -40 | Baza Unirea |
Miercuri 16 mai, ora 16.00 | Ovidiu Hatnean – Vasile Belciug | Secundară, Grupa A, +40 | Baza Unirea |