După trei victorii din trei meciuri disputate în turul turneul play-out, echipa de handbal a Clubului Sportiv Universitar din Suceava începe sâmbătă returul, de la ora 17.00, cu o confruntare în fața propriilor spectatori la sala LPS „Dumitru Bernicu” cu HC Vaslui. În tur, sucevenii au reușit să se impună la două goluri, 26 – 24, după un meci pe care l-au controlat aproape în totalitate. Meciul de mâine se anunță unul în care oaspeții cu siguranță vor veni să-și joace o ultimă șansă de a scăpa de cele două locuri ce duc la barajul de promovare/retrogradare. Cel mai bun marcator al sucevenilor și cel mai experimentat jucător al echipei, Florin Ciubotariu, este de părere că-n cele trei meciuri din play-out, punctul forte al Universității a fost apărarea, cea care le-a dat jucătorilor mai multă încredere în atac.
„Ne așteaptă un meci destul de dificil în compania celor de la HC Vaslui, deoarece își joacă ultima șansă pentru evitarea barajului. Pentru noi e un meci decisiv pentru a obține unul din primele două locuri din play-out, așa că tot ce ține de noi vom face și vom da totul în teren pentru a ne asigura victoria. Vom intra în teren cel puțin la fel de motivați ca și oaspeții și cred că suntem într-o formă bună, așa cum am arăt-o în ultimele meciuri câștigate, și sper ca sâmbătă să fim cei care se vor bucura la finalul partidei”, a explicat Florin Ciubotariu. Extrema suceveană a mai adăugat că echipa trebuie să nu-și piardă concentrarea, deoarece în cazul unei relaxări premature ar putea pierde două meciuri și locul I.
Gabriel Burlacu este incert pentru acest meci din cauza unei fisuri la brațul de aruncare
Pentru partida de mâine, singurul jucător incert este interul Gabriel Burlacu, jucător ce a suferit o fisură la mâna dreaptă. Antrenorul secund și portarul universitarilor, Iulian Andrei, a explicat că Gabi trebuie să stea cu mâna imobilizată timp de trei săptămâni și nu are rost să riște, nici măcar pe faza de apărare.
„Sâmbătă vom avea un meci extrem de dificil, cu o echipă ce din păcate pentru ea a pierdut în ultimele trei meciuri. În plus cred că-n acest meci, la Suceava vor spera la o ultimă șansă de a mai prinde locul 9 sau 10 și de aceea vor veni și vor da totul pe teren. Am încredere că noi vom repeta meciurile bune de până acum și vom da totul să câștigăm pentru că orice victorie ne aduce o liniște mai mare în acest final de sezon. Așteptăm lumea la sală să ne susțină, mai ales că e penultimul meci acasă din acest sezon și vrem să câștigăm și să ne bucurăm suporterii”, a explicat Iulian Andrei. Secundul sucevenilor a mai adăugat că echipa este în mare parte cu salariile la zi și că „așteptăm să mai primim o tranșă, dar din câte știu domnul primar și domnii consilieri locali vor face tot posibilul ca până la finalul anului să primim toți banii din contract”.
În celălalt meci din play-out, CSM Focșani 2007 va juca pe teren propriu cu CSM Făgăraș.
Clasament play-out