Inter Conti a repurtat cea mai categorică victorie în etapa a III-a a Campionatului județean de old-boys „Baracuda”. Formația manageriată de Mihai Ududec a dispus cu 17-1 de Artra, într-un meci în care Lucian Burlacu și-a trecut de 10 ori numele pe lista marcatorilor. Derby-ul rundei s-a încheiat cu succesul campioanei Centru Vechi, care a dispus cu 4-1 de Valexin. Cel mai bun jucător de pe teren a fost Mihai Guriță, autor a 3 goluri. Cu portarul Iosif Roman în formă maximă, Urșii au trecut mai clar decât se preconiza de Autobest HQ. Această rundă a fost favorabilă și pentru Eco Optic, Vivendi și Arsenal, trupa lui Florin Bilouseac izbutind primul succes stagional în condițiile în care a evoluat pe întreaga durată a partidei cu Euro Express Full cu un om mai puțin pe teren. În cel mai echilibrat al rundei Bucovina și Galacticii au încheiat nedecis timpul regulamentar de joc, echipa lui Ciprian Teodosie apropiindu-și victoria la loviturile de departajare.
Campionatul județean de minifotbal pentru old-boys este susținut de „Baracuda”, cel mai cunoscut nume din România în domeniul articolelor de pescuit, și va beneficia în continuare de sprijinul Asociației Județene de Fotbal, al Direcției Județene pentru Sport și Tineret și al cotidianului Monitorul de Suceava.
Gazda întrecerii rămâne pe mai departe Baza sportivă „Gârla Morii”, din Lunca Sucevei.
Rezultate înregistrate în etapa a III-a:
Centru Vechi – Valexin 4-1
Au marcat: Guriță (3), Stan, respectiv Varzaru.
Autobest HQ – Urșii 1-5
Au marcat: Moldovan, respectiv Luca (2), Crăciun, Cristurean, Varasciuc.
Arsenal – Euro Express Full 4-3
Au marcat: Carcea (2), Dobrincu, Costeniuc, respectiv Stela, Ungurean, Rotar.
Eco Optic – Thermonet 4-1
Au marcat: Bordeianu (2), Bandrabula, Polocoșer, respectiv Moroșan.
Galacticii – Bucovina 1-1 (2-3 după lovituri de departajare)
Au marcat: Șușu, respectiv Dițu.
Brădet – Vivendi 1-6
Au marcat: Gușetu, respectiv L. Andrieș (3), Poenari, Brăescu, Costan.
Artra – Inter Conti 1-17
Au marcat: Vasiliu, respectiv Burlacu (10), Grigorean (3), Romaniuc (2), Magdalena, D. Oniu.
Într-un meci disputat în avans din etapa a XIV-a, Eco Optic – Concordia 2-3. Au marcat: Antochi, Mihalache, respectiv Ungureanu, Sburlea, Râșca.
Clasament
1. Inter Conti 3 2 1 0 29-7 8
2. Eco Optic 4 2 1 1 11-8 8
3. Vivendi 3 2 1 0 18-7 7
4. Centru Vechi 2 2 0 0 14-1 6
5. Urșii 3 2 0 1 11-6 6
6. Thermonet 3 2 0 1 10-9 6
7. Valexin 3 2 0 1 6-5 6
8. Galacticii 3 1 1 1 6-5 4
9. Autobest HQ 3 1 0 2 5-7 3
10. Arsenal3 1 0 2 7-10 3
11. Brădet 3 1 0 2 7-12 3
13. Concordia 3 1 0 2 3-16 3
14. Artra 3 1 0 2 6-26 3
12. Bucovina 4 0 1 3 5-16 2
15. Euro Express Full 3 0 1 2 5-8 1
Notă: Echipele câștigătoare în urma loviturilor de departajare vor primi două puncte, iar învinsele un punct!
Programul etapei a IV-a:
Luni, 30 aprilie, ora 20.00: Thermonet – Artra (meci în avans din etapa a XV-a)
Marți, 1 mai, ora 18.00: Valexin - Concordia
Marți, 1 mai, ora 19.00: Urșii – Centru Vechi
Marți, 1 mai, ora 20.00: Euro Express Full – Autobest HQ
Miercuri, 2 mai, ora 18.00: Thermonet - Arsenal
Miercuri, 2 mai, ora 19.00: Bucovina – Eco Optic
Joi, 3 mai, ora 18.00: Vivendi - Galacticii
Joi, 3 mai, ora 19.00: Inter Conti - Brădet
Artra stă.