Municipiul Suceava revine în acest an pe harta Cupei Hagi Danone, cea mai importantă competiție de fotbal din România pentru copii sub 12 ani. Ca în fiecare an, cele mai bune echipe școlare și cluburi de top din țară vor juca pentru șansa unică de a reprezenta țara noastră la Danone Nations Cup, „Mondialul puștilor”, competiție al cărei ambasador e Zinedine Zidane.
În prima fază, concursul care i-a lansat, printre alții, pe Gabriel Torje și Ianis Hagi, este structurat în șase turnee zonale, orașele gazdă fiind Cluj-Napoca, Galați, Suceava, Pitești, București și Craiova.
Întrecerea de la Suceava va avea loc în acest weekend pe stadionul Areni, cu participarea a 32 de unități de învățământ gimnaziale din județ, este vorba de Școala Nr. 4 Suceava, Școala Șcheia, Colegiul Național „Petru Rareș”, Școala Bosanci, Școala Nr. 1 Suceava, Școala Măriței, Școala Zvoriștea, Școala „C. Morariu” Pătrăuți, Școala Nr. 9 Suceava, Școala Ipotești, Școala „Miron Costin” Suceava, Școala Hânțăști, LPS Suceava, Școala Moara, Școala Nr. 10 Suceava, Școala „Mihai Eminescu” Fântânele, Liceul Tehnologic Liteni, Școala Mitocu Dragomirnei, Școala „Ion Curea” Fălticeni, Școala Adâncata, Școala Șerbăuți, Școala Mălini, Liceul Tehnologic Dumbrăveni, Școala Milișăuți, Școala Iaslovăț, Școala Salcea, Școala Verești, Școala Grămești, Școala Udești, Școala Zamostea, Școala Todirești și Școala Râșca. Partidele din șaisprezecimi și optimi vor avea loc sâmbătă, în vreme sferturile de finală, semifinalele și finala se vor juca duminică.
Turneul Final al Cupei Hagi Danone se va desfășura la Academia Gheorghe Hagi din Constanța, între 31 mai și 3 iunie. Șase școli și tot atâtea cluburi vor juca pentru titlul de campioană. Pe lângă câștigătoarele fazelor zonale, la turneul final vor mai participa Dinamo București, CSA Steaua București, CSM Focșani, New Star București, Luceafărul Turnu Severinși echipa Academiei Hagi.
Câștigătoarea turneului final va fi desemnată campioană națională, iar cei 12 copii campioni vor îmbrăca tricourile României în 2019, când vor juca pentru titlul suprem alături de alte 31 de mici naționale din toată lumea într-o ediție aniversară cu ocazia centenarului Danone, care va avea loc în Spania
Anul trecut, echipa Luceafărul Cluj-Napoca a fost reprezentanta României la Cupa Națiunilor Danone, turneu ce s-a desfășurat la New York, pe Red Bull Arena. Mondialul din SUA ne-a adus cel mai bun rezultat din istoria de 18 ani a participărilor noastre la acest nivel, puștii din Cluj reușind să se claseze pe locul 4, după ce au învins fosta campioană mondială Germania.