Sâmbătă, în etapa a 30-a din Liga a II-a de fotbal, echipa locală, Foresta Suceava a pierdut cu 0 – 1 disputa de pe Areni cu CS Afumaţi şi este tot mai aproape de Liga a III-a. Cu doar şase rezerve pe bancă, echipa pregătită de antrenorul Florentin Petre a avut o prestaţie modestă, având primul şut pe spaţiul porţii abia în a doua parte a jocului. Singurul gol al partidei a venit în minutul 25, când la un corner, mingea a fost respinsă până la Andrei Zaharia, care l-a învins pe Began din 8 metri. Şase minute mai târziu, oaspeţii au o nouă ocazie, dar Began scoate din vinclu o minge şutată de la 20 de metri de Onea. Până la pauză tot CS Afumaţi are două oportunităţi, într-o repriză în care Foresta nu prea a contat în joc. La cinci minute de la reluarea jocului, sucevenii au cea mai mare şi singura ocazie de gol, la o fază în care Sumanariu scapă singur cu portarul advers, trimite spre poartă, însă fundaşul Buzea reuşeşte să scoată balonul de pe linia porţii cu preţul unei accidentări, deoarece s-a lovit de bară şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Ultima ocazie a partidei a fost în prelungiri, atunci când Burlacu a scăpat singur cu Began, dar a tras de la 14 metri mult peste poartă.
Foresta Suceava a început meciul cu CS Afumaţi în formula: Began - Secrier, Mateciuc, Opriş, Lupuşor (O. Onofraş 66') - Makriev, Stănescu, Sumanariu, Cerlincă - Matei (cpt.), Rob. Martin (Gulei 46'), rezervele neutilizate fiind Ursache - Netea, Dănilă, Muşea.
Miercuri, într-o etapă intermediară, Foresta va juca pe terenul liderului Dunărea Călăraşi, într-un meci ce va fi transmis în direct pe Telekom Sport 1, începând cu ora 11.00.
Etapa a 30-a
Clasament
Notă: Echipele ASA Târgu Mureş şi Olimpia Satu Mare s-au retras din campionat după finalul turului şi vor pierde meciurile pe care le mai au de disputat cu scorul de 3-0, la „masa verde”. De asemenea, gruparea sătmăreană a fost penalizată cu 56 de puncte de către Comisia de Disciplină a FRF.