Luni, la Casa Fotbalului, au început cursurile pentru obţinerea Licenţei de antrenor UEFA A. Primul modul de studiu se desfăşoară în perioada 2-5 aprilie, urmând ca examenele finale să aibă loc între 30 iulie şi 1 august 2018. Printre cei 30 de cursanţi se află nume cunoscute microbiştilor din România, precum Gică Popescu, Mirel Rădoi sau suceveanul Dorin Goian. Aceştia trei, de altfel, au primit o derogare din partea Comitetului Executiv al FRF pentru a se înscrie la cursurile pentru Licenţa UEFA A, ca urmare a meritelor deosebite din cariera fotbalistică.
„Federaţia a acceptat să introducă un paragraf care exista deja la UEFA, astfel încât fotbaliştii care au minimum 50 de selecţii la prima reprezentativă să poată fi admişi la cursurile pentru Licenţa A fără să mai fie nevoiţi să aştepte acel termen impus de doi ani. Este un lucru foarte bun pentru mine, ţinând cont că doresc să-mi construiesc o carieră în antrenorat. Am fost impresionat de cât de multe am avut de învăţat în perioada de nouă luni în care am efectuat cursurile pentru Licenţa B, aşa că sunt sigur că voi afla şi alte lucruri noi”, a declarat Dorin Goian.
În vârstă de 37 de ani, Goian a strâns în cariera de jucător 69 de selecţii în prima reprezentativă a României, marcând şi 5 goluri. Goe a debutat în fotbalul mare la Foresta, ajungând să evolueze ulterior la Gloria Buzău, Ceahlăul Piatra Neamţ, FCM Bacău, Steaua Bucureşti, Palermo (Italia), Glasgow Rangers (Scoţia), Spezia (Italia), şi Asteras Tripolis (Grecia).