La finalul remizei obţinute în prelungirile meciului cu Chindia Târgovişte, antrenorul Forestei Suceava, Florentin Petre s-a bucurat pentru punctul câştigat în faţa unei echipe ce luptă pentru promovare şi-n acelaşi timp şi-a felicitat jucătorii pentru atitudinea exemplară arătată în teren.
„Astăzi am avut un meci foarte greu, mai ales pentru faptul că de când sunt la Suceava, astăzi am întâlnit cea mai puternică echipă din campionat. Sincer să fiu sunt foarte mândru de băieţii mei ce au dat dovadă de un caracter extraordinar şi o atitudine ce m-a încântat. Am luat un punct important pentru obiectivul ce-l avem de îndeplinit, mai ales că-i greu să câştigi puncte cu o astfel de echipă foarte omogenă, cu fotbalişti ce joacă de mult timp împreună. Eram sigur că până la urmă, cu răbdare şi agresivitatea pe care le-am indus-o jucătorilor vom scoate un rezultat bun. Sincer să fiu am avut astăzi şi puţin noroc, în faţa unei echipe bune, ce a schimbat foarte bine liniile şi a stat bine în teren”, a explicat Florentin Petre.
Întrebat cum reuşeşte să-şi motiveze jucători, în ciuda problemelor cu care se confruntă clubul sucevean, Florentin Petre a spus că a contat foarte mult faptul că „oamenii care sunt cu adevărat alături de echipă vin alături şi motivează jucătorii, ba cu o primă, ba cu un salariu. Restanţe mari nu sunt la salarii, dar cel mai important este felul în care au venit şi au comunicat cu jucătorii”.
Antrenorul Chindiei, dezamăgit de lejeritatea cu care jucătorii săi au tratat ocaziile
De cealaltă parte, antrenorul oaspeţilor, Nicolae Croitoru s-a arătat nemulţumit de anumite aspecte ale jocului echipei sale, în special de cum jucătorii au tratat fazele din care puteau să marcheze.
„Ne aşteptam să fie un joc dificil, mai ales că întotdeauna am avut partide grele cu Foresta. A fost şi problema terenului, care nu ştiu dacă ne ajuta foarte mult înainte de joc. Din păcate n-am reuşit un rezultat pozitiv şi este vina noastră aproape în totalitate, pentru c-am făcut destul de multe erori, am tratat superficial anumite situaţii de joc, de finalizare. Trebuia să facem diferenţa, pentru c-am avut ocazii, dar le-am irosit cu uşurinţă, iar lucru ăsta ne-a costat. Din păcate a existat şi această fază din minutul 93, iar dacă a fost o eroare de arbitraj atunci voi considera că este şi viciere de rezultat, deşi vina este a noastră, pentru că nu trebuia să se ajungă aici, ci să facem diferenţa în timpul regulamentar şi să avem un final liniştit”, a explicat antrenorul Chindiei Târgovişte.