În ciuda unui program foarte încărcat, echipa de handbal juniori I a continuat seria rezultatelor pozitive, obţinând joi şi duminică alte două victorii în Campionatul Naţional. Joi, sucevenii au reuşit să se impună pe teren propriu în disputa cu a treia clasată, LPS Piatra Neamţ, scor 39 – 30. Prima repriză a fost una destul de echilibrată, dar cu echipa gazdă la conducere, la pauză elevii lui Iulian Dugan având 19 – 15. În partea a doua, sucevenii au rulat tot lotul şi s-au distanţat decisiv în faţa unei echipe ce luptă să-şi păstreze locul III, ultimul ce duce la turneul semifinal. Pentru LPS Suceava au marcat sportivii: Lazoreac (2), Muntean (5), Stanciuc (1), Chirilă (1), Lazurcă (10), Gabinat (4), Huţan (2), Guranda (4), Rusu (3) şi Vizitiu (7).
Duminică, sucevenii au jucat din nou, la CSȘ Bacău, asta după ce şase dintre ei au jucat şi sâmbătă, cu echipa de juniori I. LPS Suceava s-a impus în final cu 23 – 22, în faţa unui adversar ce avea nevoie de cel puţin un egal pentru a mai spera la locul III. Gazdele au început mai bine şi au condus cu 3 – 0, dar echipa lui Iulian Dugan a echilibrat jocul şi la pauză, Bacăul conducea cu 10 – 9. LPS Suceava a început mai bine partea a doua şi a marcat de patru ori la rând, iar mai apoi s-a dus la 5 goluri, 22 – 17. Pe final, Lazurcă a primit o eliminare gratuită, iar gazdele s-au apropiat la două goluri, dar sucevenii au rezistat şi s-au impus pentru a 18-a oară în acest sezon, în tot atâtea meciuri disputate. În acest meci, Muntean a marcat de două ori, Stanciuc (2), Lazurcă (11), Gabinat (4), Bejan (2) şi Vizitiu (3).
„Felicit jucătorii pentru felul în care s-au mobilizat în meciul de la Bacău, în ciuda oboselii acumulate în urma unui program foarte încărcat, cu cinci meciuri într-o săptămână la ambele grupe de juniori. În acest meci, gazdele aveau nevoie de victorie sau egal şi s-au pregătit foarte bine din toate punctele de vedere, dar echipa noastră a rezistat şi s-a impus. Joi vom avea derby-ul grupei, cu Știinţa Bacău pe teren propriu, şi sper să continuăm seria rezultatelor pozitive”, a declarat antrenorul Iulian Dugan.
Clasament
LPS Vaslui s-a retras din campionat
Bonus
Penalizari
* LPS Vaslui 2 (-7pts) -> folosire jucător fără drept de joc (conform rodcnh 28.8 )