Chiar dacă a fost până la urmă un simplu meci amical, eșecul categoric din disputa cu Știința Miroslava nu i-a picat tocmai bine antrenorului principal Florentin Petre.
„Nu are cum să nu mă doară o asemenea înfrângere, însă trebuie să ținem cont, totuși, că există foarte mulți jucători în teste și am schimbat două echipe pe durata disputei. Până la urmă a fost un joc de antrenament cu o conotație fizică bună. Cu siguranță nu asta va fi fața echipei în retur. Mai există lucruri care trebuie reglate, însă sunt convins că vom găsi un prim unsprezece competitiv la ora disputării primei etape”, a declarat tehnicianul Forestei.
Florentin Petre a precizat că lotul va mai suferi unele modificări și speră că va primi întăririle de care are nevoie.
„Ne mai trebuie jucători, pentru că încă avem în echipă posturi deficitare. Trebuie să ținem cont că toți adversarii noștri s-au întărit în pauza de iarnă. Sper că toate problemele pe care le avem se vor rezolva cât mai repede”, a mărturisit antrenorul în vârstă de 42 de ani.
Pe de altă parte acesta a precizat că își dorește ca starea vremii să se îndrepte până pe 24 februarie, la ora duelului cu Dacia Unirea Brăila, astfel încât meciurile de campionat să se poată desfășura în condiții optime.
„Nu mi-ar conveni să joc și în campionat în asemenea condiții, de iarnă veritabilă. Îmi aduc aminte de meciul cu Ripensia, de la începutul lunii decembrie, când am fost nevoiți să jucăm în aceleași condiții grele și am pierdut pe Areni trei puncte foarte importante pentru noi. Sper să nu fim puși din nou într-o astfel de situație”, a declarat Florentin Petre.