În perioada 26 – 28 ianuarie, la Deutschnofen, Italia, s-a desfăşurat penultima etapă a Cupei Mondiale la Sanie pe pârtie naturală, competiţie la care lotul de sanie al României este format din sportivi legitimaţi la Clubul Sporturilor de Iarnă (CSI) Vatra Dornei. Deşi s-a situat pe poziţia 29 în primii 35 de sanieri din întreaga lume participanţi la această competiţie, Denis Ciobaniuc nu a reuşit să termine cursa în Cupa Naţiunilor. În schimb colega sa de club, Maria Cristina Ciubotaru, aflată într-o ascensiune evidentă care reflectă un nivel ridicat de pregătire, a reuşit pe 28 ianuarie, să se califice în finala competiţiei superioare, a cincea etapă de Cupă Mondială, de pe locul 16, un loc foarte bun în ierahia mondială, obţinut în urma timpilor din cele două manşe ale calificărilor oficiale. Ascensiunea continuă a Mariei era previzibilă după ce, în urmă cu o săptămână, a obţinut locul III în Cupa Naţiunilor, pe o pârtie deosebit de grea la St. Sebastian.
„Maria Ciubotaru continuă să ne uimească. La prima participare în Cupa Mondială de sanie-seniori de la Deutschnofen, Maria s-a calificat în finală alături de campioana mondială Greta Pinggera şi de alte două foste multiple campioane mondiale, Evelin Lanthaler şi Ekaterina Lavrienteva. A fost o mare surpriză şi promovarea Mariei, de către antrenorii Federaţiei Internaţionale de Sanie, de la Cupa Mondială de juniori la cea de seniori, fapt care demonstrează o foarte bună pregătire şi rezultate excelente în competiţiile de juniori. Faptul că la prima participare, pe o pârtie pe care nu a văzut-o până acum 3 zile, Maria a reuşit calificarea în finală este chiar o performanţă uimitoare. Mariei eu îi prevăd un viitor strălucit în acest sport”, ne-a declarat prof. antrenor Octavian Pungovschi, directorul CSI Vatra Dornei.
Duminică la prânz, Maria Cristina Ciubotaru a confirmat că se îndreaptă către un loc onorabil în topul sanierilor de perfromanţă. În competiţia feminină, câştigată de Greta Pinggera (ITA), Evelin Lanthaler (ITA) (locul II) şi Ekaterina Lavrentyeva (RUS) (locul III), dorneanca s-a clasat pe locul 16.
În întrecerea băieţilor, locul I a fost ocupat de Alex Gruber (ITA), Patrick Pigneter (ITA) s-a situat pe locul II, Thomas Kammerlander (AUT), pe III.
În probele de dublu competiţia a fost dominată de Italia, Austria, Rusia.