Reprezentanta judeţului Suceava în Divizia a II-a din campionatul naţional de futsal, Bukovina Vicovu de Jos, a reluat sâmbătă meciurile oficiale cu o victorie spectaculoasă pe terenul uneia din echipele ce la începutul sezonului şi-a propus promovarea, Colţea 1920 Braşov, echipă ce a fost penalizată cu 10 puncte în acest campionat. Vicovenii conduşi de portarul antrenor Cristin Burlică au reuşit să se impună în final cu scorul de 9 – 6, la capătul unui meci „nebun” şi spectaculos în acelaşi timp. Gazdele au condus cu 2 – 0, dar vicovenii şi-au creat mai multe ocazii, două din ele fiind concretizate în gol, scorul la pauză fiind 3 – 2 pentru braşoveni, Cornel Țicalo fiind autorul celor trei goluri. Partea a doua a fost una şi mai dramatică, în care vicovenii au egalat la 3, dar braşovenii au condus încă de două ori la un gol. Bukovina a egalat la 5 şi a preluat pentru prima dată conducerea după un gol spectaculos din voleu. La acest scor, gazdele au scos portarul şi au atacat cu un jucător în plus, dar portarul Cristin Burlică a fost de fiecare dată la post. Mai mult, reprezentanta judeţului Suceava şi-a surprins adversarii pe contraatac şi s-a distanţat la patru goluri, scor 9 – 5, Colţea stabilind scorul final la 9 – 6 pentru Vicovu de Jos.
„Mă bucur c-am reuşit să ne luăm revanşa, după ce-n tur am pierdut acasă cu 6 – 11, în faţa unei echipe ce se bate pentru promovare şi care trebuia să fie pe primul loc dacă nu era penalizată cu 10 puncte, aşa cum şi noi ar fi trebuit să fim pe locul II. Jucătorii noştri s-au comportat exemplar în teren şi-au jucat exact ce-am pregătit înainte de meci. În continuare luptăm pentru locul II şi pentru promovare, mai ales că suntem la 5 puncte de acesta şi avem meciuri directe cu contracandidatele la această poziţie”, a explicat antrenorul şi portarul vicovenilor, Cristin Burlică.
Pentru echipa Bukovina Vicovu de Jos, Iulian Zlotar şi Nolbert Solcan au marcat câte 3 goluri, Claudiu Cornea a înscris două goluri, iar Ionuţ Chifan, un gol.
În următoarea etapă, pe 11 februarie, vicovenii vor juca pe teren propriu, în compania echipei West Deva.
Rezultatele etapei a 12-a
Clasament